Connect with us
Avion de pasageri dat dispărut în Indonezia. A pierdut legătura cu Radarul

Externe

Avion de pasageri dat dispărut în Indonezia. A căzut 3.000 de metri într-un minut

Un avion de pasageri este dispărut în Indonezia, după ce a pierdut contactul cu Radarul. Este vorba despre un avion de tip Boeing care efectua o cursă internă.

Avion dat dispărut în Indonezia

Avionul de pasageri de tip Boeing 737-500 a dispărut la scurt timp după decolarea din Jakarta. Aeronava efectua o cursă spre oraşul indonezian Pontianak. Potrivit agenției Bloomberg, autorităţile indoneziene au anunţat că au pierdut contactul cu piloţii aeronavei. Au fost declanşate operaţiunile de căutare şi salvare.

Conform site-ului FlightRadar24, înainte de a dispărea, avionul a pierdut aproximativ 3.000 de metri din altitudine în mai puţin de un minut, la patru minute după decolare.

Avion de pasageri dat dispărut în Indonezia. A căzut 3.000 de metri într-un minut

La bord se aflau 59 de pasageri plus 6 membri ai echipajului. Era un avion Boeing 737 clasic, ușor. Una dintre cauze ar putea fi o cedare de motor.

„În astfel de situații când se întâmplă avarii majore, timpul este foarte scurt de reacție, iar echipajul se ocupă de rezolvarea problemei, și nu pe comunicare. A fost o cădere extrem de accentuată care nu poate fi cauzată de o manevră intenționată a pilotului. Se presupune că s-a întâmplat ceva deosebit de grav care a provocat căderea de 3000 metri pe minut”, a declarat Cezar Osiceanu, pilot.

Avionul zbura de la aeroportul Soekarno-Hatta din Jakarta către Pontianak, capitala provinciei Kalimantan de Vest. Ultima legătură cu centrul de comandă a fost la ora 14:40. (0740 UTC).

Potrivit ziarului indonezian Republika, la bord erau cel puțin 59 de persoane, inclusiv cinci copii și un bebeluș. Pe lângă aceștia mai erau doi piloți și patru membri ai echipajului de cabină.

„Am găsit câteva cabluri, o bucată dintr-o pereche de blugi și bucăți de metal pe apă”, a raportat CNN Indonesia.

De asemenea, o ambarcațiune de patrulare de la Ministerul Transporturilor a găsit posibile părți ale unui corp uman și petrol aproape de locul presupus al unui accident, a raportat presa locală Kompas.

Emanuela Ursu - Pasionată de știri și de noutăți din orice domeniu de activitate, lucrez în presa scrisă din anul 2015, din timpul studiilor de master. Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații cu Publicul, am fost, de-a lungul timpului, reporter de teren, redactor și editor pentru mai multe publicații.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top