Externe

UPDATE Avion prăbușit cu 157 de pasageri la bord. Nu există supraviețuitori. Al doilea Boeing 737 MAX 8 într-o cursă fatală

Un avion s-a prăbușit la doar 6 minute de la decolare aeronava a dispărut de pe radar, iar groaza cea mai mare a controlorilor de trafic aerian s-a adeverit. Avionul cu 149 de pasageri și 8 membri ai echipajului s-a prăbușit și din păcate nu există supraviețuitori, conform BBC.

Toate cele 157 de persoane aflate la bordul unui zbor al companiei Ethiopian Airlines, care se îndrepta spre Nairobi, au murit după ce avionul s-a prăbușit în apropierea orașului Bishoftu, au informat duminică autoritățile, relatează site-ul postului CNN.

Avionul, aflat pe rută spre capitala Kenyei, a pierdut contactul la ora 8.44 dimineața, la doar șase minute după ce a decolat din Addis Ababa.

Un purtător de cuvânt al companiei a declarat că există 32 de naționalități diferite în rândul victimelor

„Directorul general al companiei, care se află la locul incidentului, regretă să anunțe că nu există supraviețuitori. Acesta transmite simpatie și condoleanțe familiilor și apropiaților pasagerilor și echipajului care și-au pierdut viața în acest tragic accident”, se arată într-un comunicat.

Compania a informat că mai mulți angajați vor fi trimiși la locul accidentului, unde vor face „tot ce este posibil pentru a ajuta serviciile de urgență”.

Avionul era un Boeing 737 MAX 8, unul din cele mai noi avioane apărute pe piață și al doilea avion de acest tip care s-a prăbușit în mai puțin de 6 luni. Avionul aparținea companiei Ethiopian Airlines și a decolat de la Addis Ababa, Etiopia cu destinația Nairobi, Kenya, conform AIR24.

Actualizari și știri noi despre avionul prăbușit

Directorul companiei Ethiopian Airlines a publicat pe Twitter un mesaj de condoleanțe pentru rudele victimelor și îi asigură ca vor face toate eforturile necesare pentru a ajuta familiile îndoliate.

Pe Flightradar se vede exact traserul avionului prăbușit și locul în care acesta s-a prăbușit.

ora 12:40: Ministrul de Transporturi din Kenya a susținut, duminică, o conferință de presă.

După 6 minute de la decolare avionul s-a prăbuşit, a declarat ministrul Transporturilor din Kenya.

„Nu ştim din ce ţări veneau, nici măcar dacă erau bărbaţi sau femei. Principala responsabilitate este a guvernului etopian, deoarece incidentul a avut loc în spaţiul lor aerian.”

ora 12:35: Directorul executiv al companiei Kenya Airways, Sebastian Mikosz, a transmis condoleanțe familiilor pasagerilor.

„Dorim să le transmitem condoleanțe familiilor care i-au pierdut pe cei dragi în zborul ET302. Prietenilor noștri de la Ethiopian Airways le transmitem că se pot baza pe susținerea noastră în acest moment dificil.”

Totodată, premierul etiopian a transmis „profunde regrete” celor care și-au pierdut rudele.

Un avion cu 157 de persoane la bord s-a prăbuşit în Etiopia. Toți pasagerii au murit

Compania aeriană avea o „reputație grozavă”

Max Kingsley-Jones, reprezentat al site-ului Flight Global, a declarat pentru BBC News că această companie avea o „reputație foarte bună.”

„Este perla coroanei companiilor aeriene din africa. Toate companiile internaționale din lume o iau ca model pe cea din Etiopia.” 

ora 12:25: Cei 149 de pasageri și cei 8 membri ai echipajului au murit, a anunțat un purtător de cuvânt al companiei aeriene pentru televiziunea de stat din Ethiopia, scrie BBC News.

La bord se aflau persoane cu 33 de naționalități diferite.

ora 12:20: Președintele kenyan a transmis condoleanțe, într-un mesaj postat pe Twitter, familiilor pasagerilor din avionul Ethiopian Airlines.

Autoritățile aeriene au pierdut contactul cu pilotul la doar șase minute de la decolare. Zborul spre Nairobi ar fi trebuit să dureze puțin peste două ore.

ora 12:00: Boeing a precizat că monitorizează situația din Etiopia.

Au fos deschise linii telefonici pentru familiile și prietenii pasagerilor.

ora 11:50: Potrivit BBC News, același model de Beoing a fost implicat și în incidentul aviatic din care a avut loc în Indonezia anul trecut și în urma căruia au murit 189 de pasageri și echipajul de la bord.

Avionul companiei Lion Air s-a prăbușit la 12 minute de la decolare.

ora 11:10: Potrivit unui reprezentant al companiei aeriene, aeronava Boeing 737 s-a prăbușit la scurt timp de la decolarea de pe aeroportul din Addis Ababa, în jurul orei locale 08.44m scrie BBC News.

Acest articol a fost actualizat la: 2019-03-10T14:31:35+02:00 14:31

Share
Scris de
Laurențiu Emanuel

Acest site foloseste cookies.

Read More