Externe

Binali Yildirim, premierul turc: „Țările musulmane trebuie să își reconsidere relațiile cu Israelul”

La numai o zi după ce aproape 60 de palestinieni au fost ucise în Gaza de către forțele de ordine palestiniene, Premierul Turciei, Binali Yildirim, a făcut apel marţi la ţările musulmane care întreţin relaţii cu Israelul și a propus să „reconsidere” aceste legături.

Yildirim a cerut de asemenea să se organizeze vineri în Turcia un „summit extraordinar” al Organizaţiei Cooperării Islamice (OCI), care are 57 de membri, însă nu se ştie deocamdată dacă această reuniune ar avea efectiv loc la nivelul şefilor de stat.

Citește și: Tensiuni mari în Siria. Armata israeliană a lovit mai multe ținte militare ale Iranului

„Ţările musulmane trebuie să-şi reconsidere relaţiile cu Israelul. Lumea musulmană trebuie să acţioneze colectiv şi să vorbească pe o singură voce în faţa acestui masacru”, a declarat premierul turc la o reuniune la Ankara a grupului parlamentar al partidului aflat la putere.

Citește și: Turcia a ordonat arestarea clericului Fethullah Gulen! Alte șapte persoane, în vizorul autorităților

Turcia deţine preşedinţia în exerciţiu a OCI, care s-a reunit într-un summit la Istanbul în decembrie la apelul preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, pentru a condamna decizia omologului său american, Donald Trump, de a transfera ambasada SUA la Ierusalim.

Un responsabil al Ministerului de Externe turc a declarat sub protecţia anonimatului că noua reuniune OCI va avea loc vineri la Istanbul.

Foto: Hepta.ro.

Te-ar putea interesa și: Parlamentul European a cerut Israelului să nu recurgă la forța letală împotriva protestatarilor palestinieni

După confruntarea de la frontiera dintre Fâșia Gaza și teritoriul israelian, Parlamentul European (PE) a cerut joi Israelului să se abţină de la a recurge la forţa letală împotriva protestatarilor palestinieni. În urma confruntărilor din ultimele săptămâni, peste 30 de palestinieni au fost uciși.

Într-o rezoluţie adoptată cu o largă majoritate, deputaţii europeni au condamnat ‘faptul că protestatari palestinieni nevinovaţi au fost ucişi şi răniţi în Fâşia Gaza în ultimele trei săptămâni’.

Ei au cerut ‘forţelor israeliene de apărare să se abţină de la a recurge la forţa letală împotriva demonstranţilor neînarmaţi’ şi a cerut Israelului să respecte ‘dreptul fundamental de a demonstra paşnic‘.

Frontiera dintre Fâşia Gaza şi teritoriul israelian a fost scena unor ciocniri violente începând din 30 martie, soldate cu 34 de morţi şi sute de răniţi de gloanţe în rândul palestinienilor. Niciun israelian nu a fost rănit. Citește continuarea AICI.

Share
Scris de
Vlad Mirabela

Acest site foloseste cookies.

Read More