Actorul american Brad Pitt este anchetat de Poliţia din Los Angeles (LAPD) şi de Serviciul de protecţie a minorilor (L.A. County Dept. of Children and Family Services – DCFS) pentru prezumtive abuzuri verbale şi fizice comise asupra copiilor lui, care ar fi determinat-o pe soţia sa, Angelina Jolie, să depună actele de divorţ, informează TMZ.com.
Potrivit unor surse familiarizate cu acest subiect, Brad Pitt, Angelina Jolie şi copiii lor se aflau la bordul unui avion privat, miercuri, săptămâna trecută, iar starul hollywoodian ar fi consumat alcool în exces. Actorul ar fi început să strige să îşi abuzeze fizic copiii.
Avionul ar fi aterizat apoi pe un aeroport în jurul orei locale 20.00 şi, potrivit unor martori, Brad Pitt ar fi continuat să manifeste acelaşi comportament agresiv şi pe pista aeroportului, încercând la un moment dat să plece la bordul unui camion de alimentare cu carburant a aeronavelor.
Potrivit unor surse, starul a fost denunţat la Poliţia din Los Angeles şi la L.A. County Dept. of Children and Family Services fie de o persoană aflată la bordul avionului, fie de o persoană aflată pe pista de aterizare din acel aeroport.
TMZ.com afirmă că Brad Pitt şi Angelina Jolie ar fi fost deja chestionaţi de autorităţi, iar DCFS intenţionează să discute şi cu cei şase copii ai cuplului. Această anchetă este în curs de derulare.
TMZ a aflat că ancheta este coordonată de LAPD, conform procedurilor de rutină care trebuie îndeplinite în cazurile de abuzuri asupra minorilor.
Potrivit surselor citate de TMZ, acel incident a determinat-o pe Angelina Jolie să se despartă de Brad Pitt în ziua următoare şi să depună actele oficiale, luni, prin care a solicitat divorţul de starul hollywoodian.
Un prieten din anturajul actorului a dezvăluit pentru TMZ că Brad Pitt ”ia această chestiune foarte în serios şi afirmă că nu a comis niciun abuz asupra copiilor lui”.
Angelina Jolie, în vârstă de 41 de ani, şi Brad Pitt, în vârstă de 52 de ani, s-au despărţit oficial pe 15 septembrie. Vedeta americană a depus actele la un tribunal din Los Angeles, luni, după doi ani de căsnicie cu Brad Pitt şi o relaţie de 12 ani cu starul hollywoodian.
Angelina Jolie a invocat motivul clasic al ”diferenţelor ireconciliabile”. Ea a cerut instanţei să îi acorde custodia fizică asupra celor şase copii ai cuplului – Maddox, Pax, Zahara, Shiloh, Vivienne şi Knox -, cu o clauză ce îi asigură actorului Brad Pitt doar dreptul de a putea să îşi viziteze copiii.
Actriţa nu a solicitat pensie alimentară pentru ea, nici pensie de întreţinere a copiilor.
La câteva ore după confirmarea informaţiilor referitoare la divorţul cuplului, Brad Pitt a acordat o scurtă declaraţie de presă pentru revista People. ”Sunt foarte trist, dar ceea ce contează cel mai mult este binele copiilor noştri. Rog presa să le acorde intimitatea pe care ei o merită în această perioadă dificilă”.
Cei doi actori americani, alintaţi de presa internaţională cu apelativul ”Brangelina”, au alcătuit unul dintre cele mai mediatizare cupluri de la Hollywood, datorită frumuseţii lor fizice, filmelor de succes în care au jucat şi activismului lor social.
Acest site foloseste cookies.
Read More