Externe

Carles Puidgemont, reținut de poliția din Germania

Carles Puidgemont, fostul guvernator al regiunii Cataluny, cel care a militat pentru independența regiunii încălcând Constituția Spania a fost prins astăzi.

Carles Puigdemont, fostul lider separatist catalan căutat de autorităţile spaniole, care îl acuză de rebeliune, a fost reţinut de poliţie în Germania, a anunţat duminică avocatul său, potrivit dpa.

Puigdemont a fost reţinut în momentul în care a trecut graniţa în Germania dinspre Danemarca, în drumul său spre Belgia, unde fugise de autorităţile spaniole, iar acum este într-o secţie de poliţie din Germania, a scris pe Twitter avocatul său, Jaume Alonso-Cuevillas.

Poliţia din oraşul Kiel din nordul Germaniei a confirmat pentru dpa că Puigdemont este în arest.

Curtea Supremă din Spania a emis vineri noi mandate de arestare împotriva lui Puigdemont şi a altor şase politicieni catalani care se află în prezent în străinătate.

CITESTE SI: Se unește România cu Republica Moldova? Anunțul făcut de Traian Băsescu

Puigdemont s-a aflat recent în Finlanda, unde a participat la reuniuni în cadrul parlamentului finlandez şi a susţinut un discurs la Universitatea din Helsinki.

Parlamentul catalan a respins ieri ședința de alegere a noului lider al regiunii

Parlamentul regional al Cataloniei a anulat sâmbătă desfăşurarea votului pentru alegerea preşedintelui executivului regional catalan, după ce Jordi Turull, cel care candida pentru acest post, a fost arestat vineri de justiţia spaniolă pentru implicarea sa în tentativa de secesiune a Cataloniei, informează agenţia EFE.

Preşedintele parlamentului catalan, Roger Torrent, a suspendat şedinţa, acuzând că ‘ingerinţele’ puterilor statului împiedică respectarea voinţei exprimate de populaţia catalană pentru alegerea unui nou preşedinte al executivului, după ce precedentul executiv al lui Carles Puigdemont a fost destituit de autorităţile de la Madrid, care au convocat alegeri anticipate în Catalonia în urma cărora partidele separatiste şi-au menţinut majoritatea în legislativul regional.

Votul ce urma să se desfăşoare sâmbătă în legislativul catalan ar fi fost a doua rundă, după ce la prima rundă Jordi Turull a obţinut numai 64 de voturi din cele 68 necesare. El a fost convocat vineri în faţa Curţii Supreme de la Madrid, unde judecătorul Pablo Llarena a decis să-l plaseze în arest preventiv, împreună cu alţi patru lideri separatişti catalani.

Acelaşi judecător a cerut de asemenea arestarea a încă patru politicieni catalani care au fugit din ţară pentru a nu ajunge în detenţie, printre ei fiind şi fostul preşedinte al executivului catalan, Carles Puigdemont.

Acesta din urmă s-a stabilit în Belgia, dar acum se află într-o vizită în Finlanda. Autorităţile din această ţară au confirmat că au primit din partea Spaniei o solicitare să-l aresteze pe Puigdemont, cererea fiind în prezent examinată de un procuror finlandez.

Share
Scris de
Șuta Daniel

Acest site foloseste cookies.

Read More