Cel puțin 35 de elevi și-au pierdut viața într-un tragic accident rutier în care a fost implicat autocarul în care se aflau într-o regiune din Tanzania.
Potrivit comandantului secției de poliție din regiunea Arusha, Tanzania, elevii de școală primară se aflau într-un autobuz care îi ducea de la școala în care învăța. Aceștia urmau să susțină un examen.
Printre victime se află și trei profesori, precum și conducătorul auto și un alt șofer de rezervă.
După exmen, elevii aveau planificată o excursie la craterul Ngorongoro. Martorii care au observat accidentul au dezvăluit că autobuzul a mers pe lângă Rhotia Hill Towwnship și că șoferul conducea cu viteză. La un moment dat, vehiculul a fost catapultat și apoi a picat în defileul râului Marera în Districtul Karatu.
În acest moment, autoritățile încearcă să recupereze cadavrele și eventualii supraviețuitori ai accidentului.
Poliția din Aruha a declarat că încă nu se știe cifra exactă a persoanelor decedate. Se știe doar că un copil a fost transportat de urgență la spital cu membrele rupte, potrivit allafrica.com.
Tot astăzi, a avut loc un accident rutier deosebit de grav, în care au fost implicați cetățeni români. Aceștia se întorceau din Austria, atunci când microbuzul în care se aflau a fost lovit de un autoturism.
Foto: news.cn
Articole pe aceeași temă:
Un microbuz plin cu români, implicat într-un accident în Austria
Acest site foloseste cookies.
Read More