Externe

Celulă de criză în Germania după un atentat la consulatul ţării în Afganistan

Autorităţile din Germania sunt în alertă după ce aseară a avut loc un atentat la consulatul ţării din oraşul afgan Mazar-e Sharif. În urma atacului cu o maşină-capcană, două persoane au murit şi peste 60 au fost rănite. Maşina s-a izbit de zidul consulatului, în oraşul nordic din teritoriul afgan.

Printre răniţi se numără mai mulţi civili, iar o parte dintre aceştia sunt în stare critică. Atacul a fost imediat revendicat de talibani şi sunt o reacţie la raidurile aeriene ale aliaţilor NATO deasupra provinciei Kundoz.

Atentat la consulat

O bubuitură puternică s-a auzit aseară la consulatul german de la Mazar-e Sharif, în nordul statului afgan. Două persoane au murit şi altele au fost rănite, transmit agenţiile internaţionale de ştiri.

Explozia s-a soldat cu doi morți și peste 60 de răniți. Atentatul a fost comis de un atacator sinucigaș, scrie Reuters. Acesta conducea o mașină capcană cu care a intrat în zidul consulatului.

CITEȘTE ȘI: Atentat terorist în Nigeria. Cel puțin nouă oameni au murit

Jurnalistul Bilal Sarway a scris pe contul său de Twitter că cele două persoane care au decedat au murit pe loc, în urma impactului puternic.

Share
Scris de
Daniel Șuta