Un cutremur cu magnitudinea de 5,7 a fost înregistrat joi în insulele indoneziene Lombok şi Bali, a indicat Agenţia indoneziană de geofizică, citată de DPA.
Pe moment nu au fost raportate pagube.
Cutremurul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri şi a avut epicentrul la 23 kilometri nord-vest de oraşul Mataram.
Seismul a fost înregistrat la ora locală 8.02 (01.02 GMT).
Peste 560 de persoane şi-au pierdut viaţa în Lombok după o serie de cutremure în luna august.
Un puternic seism cu magnitudinea de 7,6 a avut loc miercuri în largul coastei de est a Noii Caledonii, în Pacificul de Sud, la ora 04.18 GMT, urmat de o alertă pentru tsunami şi de ordinul de evacuare a zonelor de coastă.
Autorităţile au sfătuit oamenii să se deplaseze la o distanţă de cel puţin 300 de metri de ţărm şi, dacă este posibil, în locuri cu înălţimea de peste 12 metri deasupra nivelul mării, potrivit Reuters.
Alerta de tsunami a fost ridicată la ora locală 18:20, potrivit protecţiei civile, relatează AFP.
Éric Backes, directorul serviciului de protecţie civilă, a declarat că au fost observate valuri cu înălţimea cuprinsă între 1,5 şi 2 metri în insulele Pins şi Maré, precum şi ”mişcări anormale ale mării”.
„Observaţiile şi măsurătorile de teren au confirmat că intensitatea tsunamiului s-a diminuat semnificativ şi că nu prezintă riscuri majore pentru populaţie”, a anunţat protecţia civilă.
Alerta a durat circa trei ore şi a vizat în special zona de ţărm de pe coasta estică a arhipelagului, Insulele Pins şi Insulele Loialităţii.
Nu au fost înregistrate pagube, nici victime, a precizat protecţia civilă.
La câteva ore, s-a înregistrat un alt seism, cu o magnitudine de 6.6 grade.
Potrivit Institutului american de studii geologice (USGS), noul seism a avut loc la ora locală 17:43 (06:43 GMT), la circa 200 de kilometri de insula Maré din sud-estul Noii Caledonii.
În primele estimări, magnitudinea seismului a fost stabilită la 7 grade. Centrul seismologic euro-mediteraneean (CSEM) a estimat seismul la 6,7 grade.
Citește și: Cutremur în România, în această dimineață
Acest site foloseste cookies.
Read More