Externe

Dezastru în Grecia: Peste 60 de morți și 150 de răniți din cauza incendiilor de vegetație

Incendiile de vegetație din împrejurimile Atenei, capitala Greciei, au dus la moartea a cel puțin 60 de persoane, conform unui bilanț al autorităților. Este de așteptat, însă, ca numărul celor decedați să crească.

Cel puțin 150 de persoane au fost rănite în cea mai mare criză cu care se confruntă statul elen în ultimii zece ani.

Mulți oameni au murit arși în mașini, s-au intoxicat cu fum sau s-au înecat în mare, încercând să fugă de flăcări.

Citește și: Atenționare pentru cei care urmează să plece în vacanță în Grecia!

Cel puţin 24 de persoane au decedat în incendiile necontrolate de vegetaţie care au devastat luni împrejurimile Atenei, anunțase anterior postul naţional de radio ERT citând serviciile de intervenţie de urgenţă şi surse din cadrul spitalelor locale.

Peste 150 de persoane au fost rănite, multe dintre acestea fiind în stare critică, precizează agenţia DPA.

Pescari, personal din cadrul Pazei de Coastă şi turişti au intervenit cu ambarcaţiuni pentru a salva peste 700 de persoane aflate pe mai multe plaje şi zone de coastă unde s-au refugiat din calea flăcărilor, a relatat ERT.

Majoritatea focarelor de incendiu au fost controlate în timpul nopţii după ce intensitatea vântului a scăzut, precizează DPA.

Purtătorul de cuvânt al guvernului grec, Dimitris Tzanakopoulos, a anunţat în cursul nopţii că majoritatea victimelor au fost prinse în capcană de flăcări în sectorul localităţii balneare Mati, aflată la 40 km nord-est de Atena, la domiciliu sau în maşină.

Ce spune premierul din Grecia despre incendii

Premierul grec Alexis Tsipras şi-a scurtat o vizită în Bosnia-Herţegovina pentru a reveni de urgenţă în Grecia. El a sugerat că unele incendii ar fi fost declanşate de piromani.

Tsipras a dispus mobilizarea unui număr suplimentar de salvatori şi de pompieri de la departamentele şi serviciile de urgenţă din regiunile vecine şi a cerut asistenţă din partea armatei, potrivit postului de radio de stat grec.

Atena a activat şi mecanismul european de protecţie civilă pentru a solicita întăriri partenerilor săi, iar Cipru şi Spania şi-au oferit deja ajutorul, susţine Yannis Kapakis, secretarul general al Protecţiei civile din Grecia.

Înainte de căderea nopţii, televiziunile au difuzat imagini cu locuitori care încercau să fugă cu maşinile şi cu numeroase imobile afectate de flăcări.

„Dacă nu aş fi plecat, aş fi ars”, a spus Maria, o pensionară de 67 de ani care locuieşte la Mati, contactată telefonic de AFP. Pentru că nu a mai avut timp, ea a trebuit să-şi abandoneze cei doi câini pentru a se refugia într-o localitate apropiată.

Incendiile s-au declanşat în contextul unui val de căldură care s-au abătut asupra ţării, cu temperaturi de până la 40 de grade Celsius. Potrivit serviciilor meteorologice, condiţiile ar urma să rămână dificile marţi.

Deocamdată, autorităţile nu au anunţat dacă printre victime se numără şi cetăţeni români.

Citește și: Aproximativ 2.000 de case și magazine au fost distruse din cauza inundațiilor de pe teritoriul Greciei

Acest articol a fost actualizat la: 24 iulie 2018 16:21

Share
Scris de
Catalin Nae