Doi experţi în artă au fost arestaţi în Spania. Aceștia sunt acuzați că au condus o reţea ce făcea trafic cu obiecte antice furate din renumite situri arheologice din Libia de grupări asociate organizaţiei teroriste Statul Islamic (SI). Este anunțul Ministerul de Interne spaniol, citat de AFP.
„Ei conduceau o reţea dedicată cumpărării de obiecte provenind din situri arheologice jefuite de grupări înrudite cu organizaţia teroristă Daesh, acronimul arab al Statului Islamic”, potrivit unui comunicat publicat de ministerul spaniol.
O înregistrare video difuzată de Ministerul de Interne din Spania prezintă obiectele confiscate de poliţişti şi aflate într-o stare de conservare bună. Printre ele se aflau mozaicuri şi sarcofage.
Poliţiştii spanioli au confiscat „numeroase opere de artă originare din regiunile Cirenaica şi Tripolitania (Libia), şapte mozaicuri, sarcofage şi piese de origine egipteană”, a precizat ministerul citat.
Cei doi bărbaţi, ambii în vârstă de 31 de ani şi de naţionalitate spaniolă, au fost arestaţi în Barcelona, pentru „participare la infracţiunea de finanţare a terorismului, apartenenţă la o organizaţie criminală, tăinuire de obiecte de contrabandă, contrabandă şi uz de fals”.
„Ambii sunt experţi în artă şi cumpărau aceste obiecte – cunoscute pe piaţă sub denumirea de ‘antichităţile sângelui’ – pentru a le vinde apoi într-o galerie” din Barcelona, au explicat oficialii spanioli.
Anchetatorii au solicitat ajutorul autorităţilor libiene pentru a determina autenticitatea şi originea operelor de artă.
„S-a dovedit că ele proveneau din siturilor Apolonia şi Cirene, două necropole care au fost jefuite de grupări teroriste”.
Cinci situri libiene sunt înscrise pe lista patrimoniului mondial UNESCO şi au fost declarate „situri în pericol” în 2016. Unul dintre ele este uriaşa cetate antică Cirene, supranumită „Atena Africii”.
CITEȘTE ȘI: Criminalul din Brașov a fost arestat preventiv! Ce a putut să le ceară anchetatorilor
Doi jucători de rugby au fost acuzați de viol! Ce au decis judecătorii
Acest site foloseste cookies.
Read More