Categorii Externe

Donald Trump nu se teme de concurență: „Urcăm la un nivel pe care nu l-am mai văzut!”

Donald Trump, actualul conducător, este de părere că nimeni nu îl poate doborî și că va continua să dețină puterea. Totuși, a declarat că șansele lui ar fi fost mult mai mari înainte de criza sanitară care a lovit omenirea, însă nimic nu îl poate face să își piardă încrederea. Alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii vor avea loc la data de 4 noiembrie a acestui an.

Donald Trump nu se teme de concurență: „Urcăm la un nivel pe care nu l-am mai văzut!”

Președintele american Donald Trump a declarat că nimic nu îl poate învinge în lupta alegerilor. El a precizat că, înainte de criza sanitară care afectează omenirea, șansele sale de câștig ar fi fost maxime, făcând chiar și o comparație interesantă. El a afirmat că ar fi putut concura chiar și împotriva lui George Washington, că tot nu ar fi pierdut.

De altfel, el a mărturisit că imediat după ce a izbucnit „ciuma chinezească”, a căzut puțin, însă asta nu l-a făcut să nu mai lupte, ajungând din nou la nivelul mult dorit. În plus, el crede că acum va ocupa o poziție foarte bună printre oameni, cum nu a mai avut până acum, ceea ce îi oferă garanția că va câștiga. Donald Trump este convins că americanii apreciază modul în care a gestionat situația actuală.

„Lui George Washington i-ar fi fost greu să mă bată înainte ca această ciumă să vină, înainte de ciuma chinezească. Și apoi, știi, la fel ca oricare altă națiune, la fel ca în alte țări, când ești lovit, te afectează și am căzut puțin. Iar apoi am mai căzut puțin, și acum urcăm la un nivel pe care nu l-am mai văzut. , Oamenii respectă modalitatea în care am gestionat acest lucru.”, a declarat Trump într-un interviu cu Hugh Hewitt, realizator conservator de radio.

În sondajele realizate pe această temă se observă că oamenii au o preferință pentru fostul vicepreședinte Joe Biden, posibilul candidat al Democraților. Președintele a sugerat că, în cazul în care Biden ar câștiga alegerile, SUA va fi cucerită de China și cu toții ar trebui să învețe chineză. Totuși, Trump este încrezător și a mărturisit că vizita lui în Texas, Ohio și Florida l-a făcut să vadă că încă este dorit.

Share
Scris de
Andreea Oprea

Acest site foloseste cookies.

Read More