Revista InTouch a publicat un articol în care actriţa porno Stephanie Clifford, cunoscută cu numele de scenă Stormy Daniels, face dezvăluiri picante despre noaptea pe care a petrecut-o cu preşedintele american Donald Trump.
Cu o lună înainte de alegerile prezidenţiale din Statele Unite, desfăşurate la 8 noiembrie 2016, Stephanie Clifford a fost plătită cu 130.000 de dolari pentru a nu vorbi despre întâlnirea sa de natură sexuală cu Donald Trump.
Totul s-a consumat în vara lui 2006, la peste un an de la oficializarea căsătoriei acestuia cu fotomodelul de origine slovenă Melania Knavs.
În contextul acestor dezvăluiri făcute de Wall Street Journal, InTouch a decis să publice un interviu în care cunoscuta starletă de filme pentru adulţi vorbeşte despre culisele acestei escapade şi chiar despre unele preferinţe sexuale ale actualului lider de la Casa Albă.
Stormy Daniels a oferit acest interviu în 2011, precizează InTouch. Potrivit starletei, Trump a invitat-o în camera sa de hotel în timpul unui turneu de golf lângă Lacul Tahoe, la graniţa dintre Nevada şi California.
Când a intrat în camera sa, multimiliardarul era îmbrăcat „în pantaloni de pijama“ şi se uita la o emisiune despre rechini pe Discovery Channel.
„Era obsedat de rechini, îngrozit de rechini“, spune ea. La un moment dat, cei doi au început să facă sex. Potrivit actriţei, Trump nu a vrut să folosească un prezervativ, iar acest lucru a deranjat-o, întrucât, de regulă, este atentă cu aşa ceva.
Pusă să descrie actul, ea a declarat că „nu a avut nimic nebunesc“, desfăşurându-se „doar într-o poziţie“.
„Pot să spun, bineînţeles, că penisul său este perfect“, a adăugat femeia. Ea a mai spus că Trump a rămas doborât după consumarea actului şi că a întrebat-o dacă o mai poate vedea din nou. În schimb, a evitat orice discuţie despre soţia sa Melania. Acestea nu sunt singurele dezvăluiri ale lui Stormy Daniels despre acea întâlnire.
În 2009, ea i-a trimis un e-mail unui consultant politic în care scrie că s-a uitat cu Trump timp de trei ore la o emisiune despre rechini, după care acesta i-a cerut să-l lovească peste fese cu un exemplar al revistei Forbes.
Casa Albă a dezminţit categoric orice întâlnire de natură sexuală între Donald Trump şi Stormy Daniels. „Sunt informaţii vechi, reciclate, care au fost publicate şi dezminţite ferm înainte de alegeri“, a reacţionat preşedinţia americană după articolul din Wall Street Journal.
Cât de multă importanță dai unui singur minut? În numai 60 de secunde se pot întâmpla o mulțime de lucruri.
Iată ce se poate întâmpla într-un singur minut.
Acest articol a fost actualizat la: 20 ianuarie 2018 13:41