Numeroşi simpatizanţi ai preşedintelui în funcţie al SUA, Donald Trump, au pătruns cu forţa în Camera Reprezentanţilor şi în Senatul SUA, astfel că procedura de validare a rezultatului scrutinului prezidenţial a fost întreruptă, afirmă surse citate de CNN.
Membrii Congresului SUA sunt în siguranţă, au declarat surse din cadrul Poliţiei Capitoliului.
Sesiunea pentru validarea rezultatului scrutinului prezidenţial a fost întreruptă din cauza violenţelor.
Trump face apel la calm!
Preşedintele-ales al SUA, Joseph Biden, îl va desemna pe Merrick Garland pentru funcţia de procuror general, afirmă surse politice de la Washington citate de postul CNN şi de site-ul Politico.com.
Merrick Garland, care a fost două decenii judecător la Curtea de Apel din Washington, va fi propunerea lui Joseph Biden pentru postul de secretar al Justiţiei şi de procuror general al SUA.
Anterior, Merrick Garland a lucrat în Departamentul Justiţiei, iar în anul 2016 a fost propunerea preşedintelui Barack Obama pentru un post de judecător la Curtea Supremă de Justiţie, dar nominalizarea nu a fost validată de Senatul aflat sub control republican deoarece era finalul mandatului prezidenţial.
Acest site foloseste cookies.
Read More