Pandemia de coronavirus a lovit dur Franța. Peste 100 de mii de persoane au fost infectate cu Covid-19, în timp ce aproximativ 26.000 au pierdut lupta cu nemilosul virus. Deși datele indică în continuare că republica se află în pericol, autoritățile au decis relaxarea măsurilor începând de luni, 11 mai. Astfel, după două luni de izolare, francezii vor reveni, treptat, la viața de dinainte de pandemie.
Deși unele măsuri vor fi relaxate în Franța, vor rămâne valabile restricții severe în nord-estul ţării şi în regiunea pariziană, identificate drept zone roșii. Aceste zone prezintă indicatori îngrijorători, fie din cauza unei circulaţii încă active a virusului, fie din cauza dificultăților prevăzute de sistemul medical. Astfel, premierul Franței, Édouard Philippe, a declarat că pe 2 iunie va fi o nouă etapă de relaxare. În cazul „unor rezultate slabe”, „vor fi suportate consecinţele”.
Colegiile, destinate copiilor cu vârste cuprinse între 11-14 ani, vor rămâne închise în mai. Elevii din grădiniţe şi şcoli elementare (cu vârsta de la trei la 10 ani) își vor începe activitatea didactică de luni.
„Circa un milion de elevi francezi vor relua săptămâna viitoare drumul școlilor unde îi vor întâmpina vreo 130.000 de învățători. Începând cu 12 mai, între 80 și 85% din cele peste 50.000 de școli din Franța vor fi deschise.”, a declarat premierul.
De asemenea, vor fi implementate „reguli foarte stricte” și în ceea ce privește în transportul public. Purtarea măștii de protecție va deveni obligatorie. Nerespectarea acestei măsuri prevede amenzi de 135 de euro.
În ceea ce privește situația frontierelor, ministrul de Interne francez Christophe Castaner a declarat că vor rămâne în continuare închise. Cele cu ţările din spaţiul european (Uniunea Europeană, Schengen, Marea Britanie) vor rămâne închise „până cel puţin la 15 iunie”, iar graniţele cu ţările non-europene „vor rămâne închise până la un nou ordin”.
În plus, carantina de 14 zile ”pentru orice cetăţean francez sau străin care intră în Franţa” nu va fi aplicată ”în spaţiul european, cu excepţia celui de peste mări şi, dacă decidem, în Corsica”, a precizat ministrul.
Nu se vor deschide de luni nici parcurile, barurile sau restaurantele. Deplasările de peste 100 km vor fi permise doar celor care au un motiv întemeiat.
Acest site foloseste cookies.
Read More