Connect with us
Incendiu de proporții la fabrica de vaccinuri! Flăcările au cuprins toată clădirea

Externe

Incendiu de proporții la fabrica de vaccinuri! Flăcările au cuprins toată clădirea

Cea mai mare fabrică de vaccinuri din lume a luat foc! Serum Institute din India (SII), cel mai mare producător de vaccinuri din lume, a fost cuprins de flăcări joi seara. Toți localnicii și autoritățile au fost în alertă, când au văzut norul de fum care s-a ridicat deasupra clădirii.

Ce pagube a provocat incendiul de la fabrica de vaccinuri

Multe canale de televiziune au transmis imagini crunte de la fața locului. Un nor imens de fum cenuşiu putea fi observat deasupra clădirii Serum Institute, situat în oraşul Pune, unde sunt produse în prezent milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19, Covishield, dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford.

Din fericire, nu a fost afectată clădirea în care se aflau dozele de vaccin care sunt depozitate acolo. Conform informațiilor oferite de presă, incendiul a izbucnit la o clădire în construcţie, departe de instalaţiile de fabricare a vaccinurilor, ceea ce înseamnă că nu este afectat nici procesul de fabricație.

„Unitatea de producţie a vaccinurilor nu este afectată şi acest lucru nu va afecta procesul de fabricaţie”, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul Serum Intitute din India, care a adăugat că „incendiul a izbucnit într-o nouă fabrică în construcţie”.

Totuși, incendiul a fost unul de proporții. La fața locului au ajuns aproximativ șapte echipaje de salvare, precum și mai multe echipaje de poliție. Nu au fost comunicate date referitoare la victime sau alte pagube, însă se știe că în clădire se aflau 4 persoane, dintre care 3 au fost salvate.

Se fac eforturi masive pentru a stinge flăcările care au cuprins clădirea ce se întinde pe o suprafaţă de 100 de acri.

Situația în India

Serum Institute se pregăteşte să producă un vaccin dezvoltat de compania americană Novavax.

India este a doua cea mai afectată ţară din lume de pandemia de COVID19, după Statele Unite. În India au fost raportate peste 10 milioane de cazuri raportate, însă rata mortalităţii de aici este una dintre cele mai scăzute la nivel mondial.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top