Un incendiu de proporții a avut loc la granița cu România. Tragedia s-a întâmplat chiar în Ucraina, mai exact în Est, la un azil de bătrâni din oraşul Kharkiv (Harkov). Conform primelor informații oferite de poliție, au fost înregistrate cel puțin 15 decese.
Serviciul de urgență din Ucraina a declarat că cel puțin 15 bătrâni de la azi și-au pierdut viața în urma incendiului, iar 11 au fost răniți. La stingerea incendiului au fost implicate 7 echipamente de pompieri. Evenimentul este clasificat ca o urgenţă naţională, potrivit presei locale și toată lumea a fost în alertă.
Incendiul a izbucnit la etajul al doilea al clădirii unde se aflau 33 de persoane. Incendiul s-a propagat repede, fiind vizibil fumul care ieșea prin ferestrele sparte ale clădirii.
Preşedintele ucrainean Volodymyr Zelenskiy l-a desemnat pe ministrul de interne să deschidă şi să coordoneze ancheta cu privire la incident; deja a fost deschisă o anchetă penală în acest sens. Conform primelor informații oferite de oficiali, ceea ce a dus la incendiu a fost „manipularea neglijentă a dispozitivelor electrice de încălzire”.
ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE
Un incendiu extrem de grav a avut loc și în India, la cel mai mare peroducător de vaccinuri, Serum Institute, situat în oraşul Pune. Clădirea a fost cuprinsă de flăcări, însă, din fericire, a fost vorba despre o clădire care se contruiește acum, nu cea unde sunt depozitate vaccinurile.
Tot în această perioadă, un depozit cu doze de vaccinuri a fost la un pas de a cădea pradă inundațiilor. În Marea Britanie, ploile au pus stăpânire pe localități și erau gata să distrugă o clădire în care vaccinul britanic era produs şi stocat. Din fericire, nu au fost provocate pagube, pentru că autoritățile au intervenit la timp.
”Toate precauţiile necesare au fost luate, ceea ce înseamnă că nu a existat perturbarea procesului de producţie sau infiltrarea apei în clădiri. Clădirea este acum sigură şi protejată de orice pagube ulterioare produse de inundaţii, operând la capacitate normală”, a declarat compania.
Acest articol a fost actualizat la: 2021-01-21T19:22:54+02:00 19:22
Acest site foloseste cookies.
Read More