Un incendiu devastator a izbucnit în Grecia în insulele Kefalonia și Lixouri, stațiuni frecventate de mii de turiști, inclusiv români. Reporterii AIR24, transmit că focul este de nestăpânit și zeci de autospeciale, inclusiv eclicoptere și avioane de stingere încearcă să potolească flăcările.
Un incendiu puternic a izbucnit din senin lângă plajele stațiunilor Lixouri și Kefalonia din Grecia, pline cu turiști în acest moment. Autoritățile au declarat pentru presa locală că incendiul nu este din cauza arșiței provocate de temperaturile ridicate. Acestea au ținut să sublinieze că temperaturile sunt normale și nu au fost episoade recente de caniculă.
Surse vorbesc pentru AIR24 că unii localnici au declarat că se străduiesc să facă tot posibilul ca turiștii să nu mai vină anul acesta în stațiunile din Grecia, de frica contaminării locurilor.
Autoritățile sunt la un pas de a emite ordine de evacuare, în locul în care ard sutele de hectare de vegetație de află case și hoteluri.
La doar câteva sute de metri se află și plaja Xi, care este plină cu turiști afați în concedii. Zona este frecventată de familii în special, pentru că cele două stațiuni sunt mai liniște și preferate de cei care au copii.
La ora publicării acesti articol niciun român nu a cerut asistență consulară, dar MAE transmite persoanelor de cetățenie română că monitorizează atent situația incendiului din Grecia și va interveni în cazul unor ordine de evacuare.
Cetățenii care se află în Grecia în zonele afectate de incendiul de vegetație pot apela la Consulatul României din Salonic, detalii de contact aici.
Măsurile impuse de autoritățile din Grecia țin turiștii departe de vacanțele care făceau ca economia țării să fie pe val în fiecare sezon. Țara însă se protejtează și impune controale stricte la punctele de frontieră.
Acest articol a fost actualizat la: 19 iulie 2020 18:10