O nouă tragedie a avut loc în Italia. O porțiune dintr-o autostradă s-a prăbușit în apropiere de orașul italian Genova. Presa din peninsulă vorbește despre zeci de persoane care se aflau pe acel pod, în momentul producerii incidentului.
Podul a fost construit în anii 60 și este cunoscut sub numele de ‘Podul Morandi’. Partea care a căzut este mare de zeci de metri.
Update: 35 de morți au fost confirmați pînă acum, potrivit ministrului Matteo Salvini. Printre victime se află mai mulți copii, dar și un cetățean român.
Un român a murit după prăbușirea podului din Genova. Cine este victima
Salvatorii continuă căutările de supraviețuitori.
Update: Autoritățile au anunțat un nou bilanț, de 30 de morți. Alte zece persoane sunt date dispărute.
Update: Bilanțul tragediei a ajuns la 22 de morți, dar se estimează ca numărul acestora să crească.
Consulatul României de la Torino a început demersuri pe lângă autoritățile locale, în vederea obținerii unor informații cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate. Până acum, nu a fost semnalat nicio victimă din rândul românilor.
Update: Publicația Corriere della Sera anunță că au fost confirmate 11 decese până acum. Sunt sute de pompieri și medici la fața locului. Autoritățile din Italia caută supraviețuitori și se tem că numărul victimelor va fi mare, pentru că sub viaduct există case.
Stire initiala
Podul face parte din A10 și este înalt de 100 de metri. Mass-media italiană vorbește despre faptul că incidentul s-a petrecut din cauza proastei întrețineri a podului.
Salvatorii au sosit imediat la fața locului pentru a verifica dacă într-adevăr există sau nu victime. Unele publicații italiene vorbesc despre zeci de morți.
De asemenea, se mai spune că mai multe case au fost prinse sub dărâmături.
O porţiune a unui viaduct al autostrăzii A10 s-a prăbuşit marţi lângă oraşul Genova, în nord-vestul Italiei, şi este posibil să existe autovehicule căzute în gol, au anunţat serviciile de pompieri, transmit AFP, Reuters şi dpa.
Primele imagini difuzate de media arată viaductul într-un nor de praf, cu o porţiune de mai multe zeci de metri lipsă, într-o zonă ce pare mai degrabă industrială.
Potrivit pompierilor, podul Morandi s-a prăbuşit în jurul orei 12.00 (10.00 GMT), iar la faţa locului au fost trimise echipe de intervenţie.
Deocamdată nu se cunoaşte dacă există victime.
Din cauza reliefului foarte accidentat din regiunea Genovei, între mare şi munte, autostrada parcurge porţiuni lungi de viaducte şi tuneluri.
Autostrada A10 a fost construită în anii 1960. În 2016 au avut loc lucrări de consolidare a viaductului.
Incidentul s-a petrecut după ce, pe o autostradă din apropierea orașului Bologna, un camion plin de GPL a explodat în urma unui accident. Două persoane au murit și alte zeci au fost rănite, printre care și un român, în urma deflagrației.
Citește și: Italia: Explozie de proporții lângă aeroportul din Bologna – VIDEO
Citește și: Cod Roșu! Se anunță temperaturi record în 18 orașe din Italia
Acest articol a fost actualizat la: 2018-08-15T11:22:27+03:00 11:22
Acest site foloseste cookies.
Read More