Adoratul cuplu de la Hollywood , Jay-Z şi Beyonce, şi-au lansat albumul lor comun pe toate platformele de streaming, inclusiv pe gigantul Spotify, punând astfel capăt exclusivităţii oferite serviciului muzical online Tidal, deţinut parţial de Jay-Z, informează AFP.
Cel mai faimos cuplu din lumea muzicii a lansat sâmbătă, spre surpriza generală, albumul „Everything is Love”, pentru a-şi celebra relaţia, care a inspirat o mare parte din melodiile lor în ultimii ani.
Diva pop şi rapperul au anunţat lansarea albumului „Everything is Love” la sfârşitul concertului lor din capitala britanică, susţinut în cadrul unui turneu internaţional care a început la 6 iunie în Regatul Unit.
Albumul cu nouă piese include duete – sub numele „Carters” – ale celor doi artişti (soţ şi soţie) şi era iniţial disponibil exclusiv pe Tidal.
Din momentul în care Jay-Z a lansat Tidal în 2015, cei doi artişti s-au luptat să câştige noi abonaţi pentru serviciul lor de streaming.
Din acest motiv, „Lemonade”, albumul lui Beyoncé lansat în 2016 şi „4:44” (Jay-Z, 2017) nu figurează în catalogul gigantului acestui sector, Spotify, chiar dacă sunt disponibile în versiune fizică sau pot fi descărcate de pe iTunes.
În acest context, prezenţa albumului „Everything is Love” pe toate celelalte platforme de streaming reprezintă o recunoaştere a eşecului platformei Tidal, care este încă departe de a concura cu Spotify.
Cei doi artişti nu au comentat încă această decizie.
Ciește și: Beyonce s-a rănit în timp ce era pe scenă. Ce a făcut cântăreața când a văzut că sângerează
Peste jumătate din veniturile sectorului muzical provin în prezent din streaming.
Spotify a anunţat luna trecută că are 75 de milioane de abonaţi care plătesc pentru serviciile sale, în plus faţă de cei 99 de milioane de utilizatori lunari ai versiunii plătite.
Prin comparaţie, Apple, principalul său concurent, are doar 38 de milioane de abonaţi, iar în 2016 Tidal raportase trei milioane de abonaţi.
Acest site foloseste cookies.
Read More