Lordul Snowdon, fostul soţ al prinţesei Margaret a Marii Britanii, a murit la vârsta de 86 de ani, au anunţat reprezentanţii agenţiei de fotografie de presă Camera Press, citaţi de BBC.
Lordul Snowdon, un fotograf al cărui nume real a fost Antony Armstrong-Jones, a murit în reşedinţa lui, vineri.
Antony Armstrong-Jones s-a căsătorit cu prinţesa Margaret – sora mai mică a reginei Elizabeth a II-a – pe 6 mai 1960. Cei doi s-au despărţit după 16 ani de căsnicie, iar divorţul lor a fost finalizat în 1978.
Antony Armstrong-Jones şi prinţesa Margaret au avut doi copii – David Armstrong-Jones, viconte de Linley, născut pe 3 noiembrie 1961, şi Sarah Armstrong-Jones, născută pe 1 mai 1964.
După divorţul de prinţesa Margaret, Antony Armstrong-Jones s-a căsătorit cu Lucy Mary Lindsay-Hogg, pe 15 decembrie 1978. Cuplul a avut o fiică, Frances Armstrong-Jones, născută pe 17 iulie 1979, şi a divorţat în 2000, după ce presa a aflat că lordul Snowdon, pe atunci în vârstă de 67 de ani, devenise tatăl unui fiu, Jasper William Oliver Cable-Alexander, născut pe 30 aprilie 1998, în urma unei aventuri cu Melanie Cable-Alexander, editor al revistei Country Life.
Palatul Buckingham a confirmat faptul că regina Elizabeth a II-a a fost informată în legătură cu decesul fostului ei cumnat.
Antony Armstrong-Jones a fost fiul avocatului Ronald Armstrong-Jones şi al Annei Messel, care a devenit contesă de Rosse.
A făcut şcoala generală la Sandroyd School din Salisbury, apoi la colegiul Eton, înainte de a studia istoria ştiinţelor naturale la Jesus College din cadrul Universităţii Cambridge. A renunţat la acel modul universitar după doar 10 zile şi a început să studieze arhitectura, dar, în cele din urmă, a decis să devină fotograf profesionist, după ce a ratat câteva examene în al doilea an universitar.
Pe parcursul carierei sale, a fotografiat pentru diverse reclame şi afişe oficiale numeroşi artişti celebri, precum Laurence Olivier şi Marlene Dietrich.
Acest articol a fost actualizat la: 2017-01-13T18:59:08+02:00 18:59
Acest site foloseste cookies.
Read More