Externe

Michael Jackson: Cum sfida gravitatea

Cercetătorii indinei care sunt și mari admiratori ai lui Michael Jackson, au elaborat o explicaţie ştiinţifică a modului în care artistul era capabil să facă una din figurile sale celebre, să-şi încline trunchiul în faţă şi să rămână perfect oblic fără să-şi mişte picioarele, potrivit unui studiu publicat de Journal of Neurosurgery.

Majoritatea dansatorilor care au un trunchi foarte puternic reuşesc o înclinare de maximum 30 de grade, când realizează celebra acrobaţie a lui Jackson, în timp ce idolul pop reuşea să se încline 45 de grade cu uşurinţă, notează autorii.

Totuşi, forţa musculară a artistului a făcut posibilă această uimitoare figură de dans, pe care milioane de persoane au încercat să o imite şi care s-au accidentat în această încercare.

Trei neurochirurgi de la Institutul de Educaţie Medicală şi Cercetare din Chandigarh (India) s-au arătat dispuşi să examineze din punct de vedere ştiinţific înclinarea antigravitate introdusă de artist în videoclipul piesei ‘Smooth Criminal’.

Nishant Yagnick şi colegii săi au determinat că mişcarea lui Jackson s-a datorat mai multor factori, precum talentul său, forţa sa musculară, capacitatea sa de invenţie şi utilizarea unor pantofi speciali, pe care el însuşi i-a patentat.

Citește și: Michael Jackson e viu! O poză apărută recent provoacă isterie

Potrivit autorilor, în termeni biomecanici mişcarea care l-a făcut celebru pe Michael Jackson era ‘imposibilă’,

Ce secret ascundeau pantofii lui

Totuşi pantofii speciali pe care i-a folosit i-au permis să-şi controleze mişcările corporale, datorită faptului că în tocul lor se afla o scobitură în formă de ‘v’ care îi permitea să se fixeze pe podea în şuruburile bătute în scenă.

În acest fel, Jackson şi dansatorii săi reuşeau să se încline în aer şi să atingă un unghi imposibil.

„A fost o idee ingenioasă. Totuşi, chiar şi cu aceşti pantofi speciali lumea nu este capabilă să se încline 45 de grade. Este nevoie de un nucleu de forţă pe care Michael Jackson îl deţinea în tendonul lui Ahile şi în muşchii coloanei”, a subliniat un alt autor al studiului, Manjul Tripathi.

Prin urmare, condiţia fizică, în principal muşchii trunchiului şi ai coloanei, tendonul lui Ahile şi partea din spate a piciorului au făcut posibil ca artistul să suporte greutatea fără să se accidenteze în executarea acestei mişcări.

Share
Scris de
Apetrii Tora

Acest site foloseste cookies.

Read More