Naufragiu în coastele Tunisiei. Cel puţin 46 de persoane şi-au pierdut viaţa în naufragierea unei ambarcaţiuni cu migranţi, ce se aflau ilegal în largul coastelor sud-estice ale Tunisiei, a anunţat duminică Ministerul Apărării, relatează Reuters şi Xinhua.
Numărul celor salvaţi a ajuns până în prezent la 75, între care 60 de tunisieni, cinci persoane din Africa Subsahariană, doi marocani şi un libian, a declarat Rachid Bouhawala, ofiţer de presă în Ministerul tunisian al Apărării.
Operaţiunile de salvare continuă în coordonare cu armata, unităţile Gărzii Maritime şi Protecţia Civilă.
Cel puţin 180 de imigranţi ilegali s-au aflat la bordul vasului naufragiat în largul insulelor Kerkennah.
Kerkennah este cunoscută ca una dintre principalele rute ilegale spre Europa din Tunisia. De la începutul acestui an, aproximativ 1910 de migranţi tunisieni au ajuns în Italia pe cale maritimă, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie
Cel puţin 30 de migranţi africani şi-au pierdut viaţa marţi într-un naufragiu în largul coastelor Yemenului, ţară aflată în conflict, a anunţat vineri Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), pe Twitter, declarându-se ”întristat şi indignat de acest incident”, şi evocând informaţii neconfirmate despre tiruri împotriva pasagerilor, transmite AFP.
Potrivit UNHCR, ambarcaţiunea supraîncărcată transporta 101 somalezi şi 51 etiopieni la plecarea din portul Aden, situat în sudul Yemenului, cu destinaţia Djibouti, scufundându-se în largul coastelor yemenite.
Potrivit agenţiei ONU, vasul s-a întors din drum la un moment dat, UNHCR făcând referire la ‘‘informaţii conform cărora persoanele de la bord au fost ţinta unor tiruri”.
O responsabilă a Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţii (OIM) la Aden a confirmat pentru AFP că bilanţul naufragiului este de 30 de morţi.
OIM a precizat, într-un comunicat, că echipele sale au oferit primele îngrijiri supravieţuitorilor şi că va depune eforturi pentru a obţine mai multe detalii despre naufragiu de la paza de coastă yemenită.
Citește și: Bilanţul naufragiului de miercuri a ajuns la 52 de migranţi morţi
În pofida războiului şi a foametei din Yemen, mii de migranţi, veniţi adesea din Etiopia sau Somalia, au continuat să intre în ţară în 2017, sperând că vor putea ajunge pe cale terestră în ţările bogate din Golf pentru a găsi de lucru, arată OIM.
Mulţi migranţi sunt răpiţi şi torturaţi de bande criminale la sosirea în Yemen, în schimbul unor răscumpărări, mai spune OIM.
Zeci de migranţi au murit în 2017 în tentativa de a ajunge în Yemen pe mare. În august, cel puţin 50 de somalezi şi etiopieni au fost înecaţi în mod deliberat de traficanţi. În martie, un elicopter a deschis focul asupra unui vas cu peste 140 de pasageri, omorând 42 de civili. Conform unor rapoarte neconfirmate, majoritatea pasagerilor erau migranţi.
Acest site foloseste cookies.
Read More