Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat că aproximativ 500 de pacienţi care au fost trataţi în centre medicale au prezentat simptome relevând o expunere la substanţe chimice toxice în Douma, oraş sirian aflat la circa 17 kilometri de Damasc.
OMS condamnă, de asemenea, presupusul atac chimic de sâmbătă, atribuit de Occident regimului preşedintelui Bashar al-Assad.
În acelaşi timp, OMS a ‘cerut’ acces ‘imediat’ la victimele presupusului atac chimic, exprimându-şi indignarea faţă de bombardamentele care au provocat simptome similare celor cauzate de substanţe chimice.
‘Toţi trebuie să fim indignaţi de aceste informaţii şi imagini oribile venite din Douma’, unde s-a produs atacul. A declarat Peter Salama, responsabil de răspunsurile de urgenţă în cadrul acestei agenţii ONU.
‘OMS cere acces imediat şi fără restricţii în zonă pentru a îngriji persoanele afectate. Pentru a evalua impactul asupra sănătăţii. Și pentru a furniza un răspuns cuprinzător despre sănătatea publică’, subliniază acesta într-un comunicat.
Citând informaţii publicate de organizaţii medicale locale din Douma, OMS a indicat că ‘în jur de 500 de pacienţi au prezentat semne şi simptome asemănătoare cu expunerea la substanţe chimice toxice’.
‘Au existat semne de iritaţie severă a mucoasei, probleme respiratorii şi tulburări ale sistemului nervos la persoanele expuse’, potrivit comunicatului.
SUA, Marea Britanie şi Franţa acuză regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad că este responsabil de acest atac. Făcând să planeze ameninţarea unei riposte militare împotriva Siriei.
OMS a livrat clinicilor medicamente care pot trata anumite tipuri de agenţi chimici, prin intermediul convoaielor umanitare în Siria în decursul ultimilor ani.
CITEȘTE ȘI: Theresa May, despre atacul chimic din Siria: „Comunitatea internațională trebuie să răspundă”
Președintele Turciei, Recep Erdogan, după masacrul din Siria: „Cei care au comis acest masacru vor plăti”
Noi bombardamente în Siria: cel puțin 25 de civili morți și 200 de răniți
Acest site foloseste cookies.
Read More