Externe

Paznicul unui magazin a fost ucis pentru că nu a lăsat o fată fără mască să intre în magazin

Statele Unite ale Americii este o țară unde pandemia de Covid-19 a făcut ravagii. Oamenii au devenit din ce în ce mai furioși și fac gesturi extreme. Este cazul unei femei, a soțului și fiului său care au fost acuzați de uciderea unui paznic. Acesta a fost împușcat deoarece nu a lăsat fiica să intre în magazin pentru că nu purta mască.

Paznicul unui magazin a fost ucis pentru că nu a lăsat o fată fără mască să intre în magazin

Calvin Munerlyn era paznic la magazinul Family Dollar când a fost împușcat în ceafă de către o femeie și familia ei deoarece nu a lăsat fiica familiei să intre în magazin făra masca de protecție.

Calvin era un agent de pază în vârstă de 43 ani și a fost împușcat mortal, în ceafă, în cursul zilei de vineri în timpul serviciului. Se afla în magazinul Family Dollar din Flint, Michigan, unul dintre cele mai grav lovite de pandemie state americane, conform BBC.

Legea impune purtarea măștilor chirurgicale în contextul pandemiei de coronavirus în statul Michigan. De aceea, paznicul nu a lăsat-o pe tânără să intre în magazin fără să poarte masca. Ulterior, mama fetei a venit la paznic pentru a discuta și după o altercație ea s-a întors cu soțul și fiul lor. Fiul în vârstă de 23 ani a apăsat trăgaciul și l-a omorât pe agentul de pază.

Autoritățile au informat:

„După prima altercație verbală mama fetei fără mască l-a scuipat pe agentul de pază. În scurt timp, femeia s-a întors cu fiul și soțul.”

Cele 3 persoane sunt acum acuzate de omor. Femeia este închisă, iar fiul și soțul său sunt cercetați în libertate.

Procurorul cazului a declarat:

„Moartea lui Calvin Munerlyn este tragică, iar cei responsabili vor fi trași la răspundere în măsura maximă a legii.”

Mama agentului a făcut următoarea declarație:

„Tot ce făcea copilul meu era să-și facă meseria”.

Share
Scris de
Oana Pauna

Acest site foloseste cookies.

Read More