Externe

Peste 27 de morți și 130 de dispăruți după prăbușirea unui baraj în Laos

O nouă tragedie la nivel mondial, după cea din Grecia, a avut loc, de această dată în Asia.

Bilanţul în urma prăbuşirii unui baraj din sud-estul Laos a urcat joi la cel puțin 27 de morţi, în timp ce operaţiunile de căutare şi salvare a celor 131 de persoane dispărute după ce mii de case au fost inundate au intrat în cea de-a treia zi, informează agenţia DPA.

Încă un trup neînsufleţit a fost descoperit joi dimineaţa adăugându-se celor 26 de persoane decedate confirmate de premierul Thongloun Sisoulith în cadrul unui mesaj televizat difuzat miercuri seară.

Echipajele de intervenţie, ajutate de elicoptere şi bărci, i-au recuperat pe sinistraţi şi i-au transportat în zone sigure. 688 de persoane au fost salvate în provincia Champasak, potrivit site-ului local ABC Laos News.

Citește și: Incendiile din Grecia: Explicațiile pentru dezastru și mărturiile supraviețuitorilor

La scurt timp după eveniment, mai multe ţări şi-au oferit sprijinul Laos – 100 de salvatori au sosit miercuri din China, Japonia a trimis provizii de urgenţă printre care se numără corturi şi pături, iar Thailanda a expediat bunuri de strictă necesitate, precum apă potabilă şi medicamente, conform agenţiei naţionale de presă KPL.

Barajul hidroelectric Xepian-Xe Nam Noy, care se afla încă în construcţie, s-a prăbuşit luni seara, eveniment care a provocat eliberarea a circa cinci miliarde de metri cubi de apă în provincia Attapeu.

Şase sate cuprinzând peste 1.300 de gospodării în care trăiau aproape 7.000 de persoane, au fost inundate. În fotografiile aeriene distribuite pe media de socializare pot fi observate regiuni vaste acoperite de apele al căror nivel a ajuns aproape de acoperişurile pe care oamenii s-au refugiat pentru a se salva.

Apa din barajul hidroelectric a ajuns până în Cambodgia vecină, înghiţind 17 sate, notează agenţia AFP. „Şaptesprezece sate au fost acoperite de apă din cauza inundaţiilor provocate de prăbuşirea barajului din Laos”, a declarat Men Kong, purtător de cuvânt al provinciei Stung Streng. „Am evacuat 5.600 de săteni, deoarece casele lor au fost acoperite de ape”, a spus el fără a raporta decese sau persoane dispărute. Autorităţile cambodgiene, care organizează duminică alegerile parlamentare, se aşteaptă la o creştere a nivelului apei şi la noi evacuări.

Economia statului Laos s-a bazat intens în ultimii ani pe vânzările de energie hidroelectrică reprezentând până la două treimi din totalul exporturilor sale, conform International Hydropower Association.

Laos, care intenţionează să devină ”bateria Asiei” până în anul 2020, are în total 46 de baraje hidroelectrice, alte 54 fiind în faza de proiect şi în construcţie, potrivit KPL

Share
Scris de
Catalin Nae