Premierul italian Matteo Renzi va demisiona. Potrivit Reuters, Matteo Renzi a anunțat că va demisiona la ora locală 18:00 (19:00, ora României). Parlamentul italian a aprobat bugetul pe 2017, astfel creând condiții ca premierul să demisioneze.
Update, ora 22:07: „Legea bugetului pe anul 2017 a fost aprobată de Senat. Cred că este o lege bună (…). În seara aceasta, la ora 19.00 (20.00, ora României), voi merge la Palatul Quirinale pentru a formaliza demisia din funcţia de prim-ministru. Au fost o mie de zile extraordinare, mulţumesc tuturor, trăiască Italia!”, a transmis miercuri Matteo Renzi, înainte de a-şi depunde demisia.
Matteo Renzi și-a anunțat demisia în urma înfrângerii suferite la referendumul constituţional de duminică. Însă, șeful statului l-a rugat să amâne decizia până după aprobarea bugetului.
”Îmi asum înfrângerea. Însă cine luptă pentru o idee nu poate pierde. Nu a pierdut grupul care a susţinut ideile mele, am pierdut eu. Îi îmbrăţişez pe toţi cei care m-au susţinut. Nu am reuşit să vă aduc victoria. Am făcut tot ce se putea face. (…) Eu cred în democraţie. Cred în Italia. Am propus simplificarea sistemului parlamentar. Aceasta a fost reforma propusă la referendum. Nu am fost convingător. Experienţa guvernării mele se încheie aici”, a declarat premierul Matteo Renzi la Palazzo Chigi din Roma.
„Am vrut să tai scaune, dar nu am reușit. Scaunul care cade este cel al meu”, a mai spus premierul italian.
Citește și: Sergio Mattarella, președintele Italiei, îi cere premierului să-și amâne demisia
Prim-ministrul anunțase înainte de referendum că își va înainta demisia dacă italienii decid să respingă reformele constituţionale propuse de guvernarea sa, pentru a concentra mai multă putere în mâinile executivului.
Acest articol a fost actualizat la: 2016-12-07T22:09:44+02:00 22:09
Acest site foloseste cookies.
Read More