Astăzi are loc Centenarul Armistițiului care au pus capăt ostilităților Primului Război Mondial, la Paris. La evenimentele organizate cu această ocazie participă Klaus Iohannis, dar și soția lui, Carmen.
Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen, au fost primiţi, duminică, la Palatul Elysee, de preşedintele francez, Emmanuel Macron, care a avut-o alături pe soţia sa, Brigitte.
Liderii internaţionali care participă duminică, la Arcul de Triumf, la ceremonia Centenarului Armistiţiului care a pus capăt ostilităţilor din Primul Război Mondial, au fost primiţi la Palatul Elysee de preşedintele Franţei şi soţia acestuia.
De la Palatul Elysee cei peste 70 de lideri internaţionali vor merge la Arcul de Triumf. Printre participanţi se numără preşedintele SUA, Donald Trump, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, cancelarul german Angela Merkel.
Ceremonia cuprinde mai multe momente – onoruri militare, trecerea în revistă a trupelor, intonarea imnului naţional al Franţei – „Marseillaise” de către corul Armatei, dar şi interpretarea unor piese precum „Bolero” de Ravel, citirea de către câţiva elevi francezi a unor mărturii scrise în ziua armistiţiului din 1918, discursul preşedintelui Macron şi momente de reculegere.
Duminică, preşedintele Iohannis va participa şi la un dejun oferit de omologul său francez la Palatul Elysee şefilor de delegaţii şi la deschiderea Forumului de Pace de la Paris. Acest forum este o iniţiativă a preşedintelui francez, Emmanuel Macron, care îşi propune să genereze proiecte concrete în spiritul multilateralismului şi al cooperării contemporane, în sprijinul păcii.
Sâmbătă, preşedintele Klaus Iohannis a participat, la Ambasada României de la Paris, la un eveniment dedicat contribuţiei româneşti la dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii în Anul Centenarului Marii Uniri.
De asemenea, şeful statului şi soţia sa, Carmen, au luat parte la activităţile organizate la Muzeul Orsay de Preşedinţia franceză – vizitarea expoziţiei ‘Picasso Bleu et Rose’ şi dineul oferit de către preşedintele Franţei în onoarea şefilor de stat, de guvern şi ai organizaţiilor internaţionale.
Acum un secol, în data de 11.11.1918, la ora 11,00 dimineaţa, tunurile au tăcut pe toate fronturile Primului Război Mondial, după 5 ani de lupte sângeroase, odată cu intrarea în vigoare a Armistiţiului semnat de Germania şi reprezentanţii Antantei într-un vagon de tren la Compiegne, în Franţa.
Ziua Armistiţiului este comemorată în fiecare an la 11 noiembrie pentru a marca pacea semnată între Antantă şi Puterile Centrale la Compiegne, Franţa, eveniment ce a marcat încetarea ostilităţilor pe Frontul de Vest al Primului Război Mondial şi a intrat în vigoare începând cu ora 11,00 – cea de-a 11-a oră a celei de-a 11 zile din a 11-a lună a anului 1918.
Iniţial, acest armistiţiu a încetat după o perioadă de 36 de zile. Tratatul privind încetarea definitivă a ostilităţilor a fost semnat în mod formal la Versailles în 1919.
Acest site foloseste cookies.
Read More