Donald Trump a fost învestit ieri în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii. Drumul său spre Casa Albă a fost presărat cu proteste, însă pe Pennsylvania Avenue au fost și câțiva susținători ai republicanului.
Nici nu bine și-a intrat în rol că Donald Trump a luat deja o decizie despre care scrie presa internațională. Președintele Americii a decis retragerea tuturor ambasadorilor numiți de Barack Obama și are de gând anularea acordului transPacific. Trump își dorește și renegocierea tratatelor cu Mexic și Canada.
„Având experienţă de o viaţă în negocieri, preşedintele Donald Trump înţelege cât este de important să pună pe primul loc interesele angajaţilor americani şi ale companiilor americane. Prin acorduri dure şi corecte, comerţul internaţional poate fi utilizat pentru dezvoltarea economică a SUA, pentru revenirea a milioane de locuri de muncă, pentru revitalizarea comunităţilor aflate în suferinţă”, a transmis Casa Albă sâmbătă, scrie Mediafax.
„Această strategie va începe prin retragerea din Acordul de parteneriat transpacific şi prin asigurarea că noile acorduri comerciale vor fi în interesele angajaţilor americani. Preşedintele Trump este hotărât să renegocieze Acordul comercial nord-american (NAFTA). În cazul în care partenerii noştri vor refuza renegocierea acestui Acord într-un sens care să confere angajaţilor americani condiţii corecte, preşedintele va transmite intenţia de retragere din NAFTA”, precizează în plus Casa Albă.
Mii de persoane au protestat ieri față de învestitura lui Donald Trump în funcția de președinte al Statelor Unite. Donald Trump a ajuns la Casa Albă respectând parțial tradiția. Fiecare președinte american trebuie să parcurgă pe jos drumul de 3 kilometri de la Capitoliu la Casa Albă.
CITEȘTE ȘI: Melania, Ivanka și Tiffany Trump au strălucit la Balul Inaugural
Trump a stat mai mult în mașina sa blindată, însă a coborât de câteva ore să salute mulțimea și chiar s-a apropiat de contestatarii săi veniți să vocifereze cu pancarte.
ARTICOLE PE ACEEAȘI TEMĂ:
Papa Francisc, mesaj pentru Donald Trump
Melania Trump, în centrul atenției datorită ținutei. Ce designer a ales Prima Doamnă
Proteste anti-Trump, circa 90 de persoane reținute
Donald Trump, primul discurs ca președinte al Statelor Unite: „Nu veți mai fi ignorați vreodată!”
Acest articol a fost actualizat la: 2017-01-21T16:06:49+02:00 16:06
Acest site foloseste cookies.
Read More