Un atac armat a avut loc în Belgia, în orașul Liege, unde un individ a ucis doi agenți de poliție. Bărbatul a împușcat mortal doi ofițeri de poliție. Ulterior a fost neutralizat de forțele de ordine.
În presa străină au apărut deja informații și au fost publicate primele imagini cu atacatorul. Imaginile surprinse de martori îl arată pe bărbat îndreptând arma la întâmplare spre trecători, scrie Sudinfo.be.
Un martor povestește că l-a văzut pe atacator îmbrăcat în negru din cap până în picioare. Acesta căra un rucsac și avea două pistoale în mâini.
Suspectul ar fi fost eliberat luni din închisoarea din Lantin, unde fusese încarcerat pentru infracțiuni minore.
Localnicii din zonă au postat pe rețelele de socializare mai multe clipuri video, în care se observă cum la fața locului sosesc mai multe echipaje de ambulanță și ale poliției.
„Nu am crezut că ar putea fi vorba despre focuri de armă. M-am uitat în oglinda retrovizoare și am văzut o femeie care fugea cu câinele ei. Apoi am văzut un bărbat îmbrăcat în negru din cap până în picioare, cu un rucsac în spate și două pistoale în mâini. Foarte calm, a băgat o persoană în mașină. A venit apoi spre mine, după care s-a întors cu spatele și a tras din nou cu armele. Am văzut o persoană căzând la pământ. Nu știam dacă a fost rănită sau doar s-a ferit. Nu am mai văzut așa ceva în viața mea. Este o nebunie”, a declarat un martor citat de Sudinfo.be.
La fața locului au ajuns de urgență echipaje ale poliției dar și mai multe ambulanțe.
Citește și Atac armat în Belgia, la Liege: Doi oameni au fost uciși
Acest site foloseste cookies.
Read More