Un protest pașnic la care s-au strâns în jur de 10.000 de oameni a avut loc în Albania, în fața biroului premierului Edi Rama. Protestul a fost inspirat de cele din România.
Membri ai Partidului Democratic (de opoziţie) din Albania au ridicat sâmbătă un cort enorm în faţa biroului premierului Edi Rama, după ce mii de manifestanţi s-au strâns pentru a cere alegeri libere şi un Guvern tehnocrat, relatează Reuters.
Peste 10.000 de oameni au luat parte la manifestaţiile paşnice de sâmbătă, iar poliţia nu a intervenit să îi disperseze pe manifestanţi sau să îndepărteze cortul, care va bloca traficul pe un bulevard important.
“Lăsaţi-ne să rămânem pentru a avea alegeri libere şi corecte, pe care le putem obţine numai prin îndepărtarea acestui Guvern al infracţiunii şi (înlocuirea sa – n.r.) cu un Guvern de tehnocraţi”, a spus liderul democrat Lulzim Basha la miting. “Alegeri libere sau deloc”, a adăugat el.
În urmă cu şapte ani, Rama a instalat corturi în faţa biroului predecesorului său, pentru a cere renumărarea voturilor, după alegeri parlamentare disputate. El a făcut cortul de 300 de metri pătraţi ai opoziţiei un simbol politic.
Mitingurile anticorupţie din România au fost o sursă de inspiraţie clară pentru liderul Partidului Democratic de opoziţie Lulzim Basha, care a distribuit pe Facebook clipuri cu sutele de mii de români care au ieşit în stradă.
„Un exemplu de curaj popular din partea cetăţenilor români. Pe 18 februarie ne vom uni la Tirana”, a anunţat el la începutul săptămânii trecute într-o perioadă în care reformele judiciare majore reprezintă un subiect fierbinte în Albania, unii analişti cred că acest domeniu ar trebui să fie în centrul atenţiei albanezilor. Experţii îndeamnă la opoziţie faţă de judecătorii şi procurorii care pun sub semnul întrebării reforma judiciară ce urmează să fie implementată.
Citește și: Protestul copiilor 18 februarie, în Piața Victoriei din București VIDEO
Albanezii vor avea alegeri legislative din 18 iunie, la patru ani după ce coaliţia de stânga a lui Rama i-a îndepărtat pe democraţi.
„Departe de România, judecătorii şi procurorii din Albania care au capturat sistemul fac acelaşi lucru (dezincriminarea corupţiei – n.r.). Nu vor reformă, pentru că ei şi politicienii pe care îi apără ei ar putea fi pedepsiţi”, a scris portalul TemA într-un editorial.
Protestele din România au inspirat şi o manifestaţie anticorupţie ce va avea loc duminică la Paris, la care şi-au anunţat participarea mii de oameni.
Acest site foloseste cookies.
Read More