Externe

Raport al serviciilor americane: Putin a ordonat atacurile informatice din timpul campaniei electorale

Agențiile americane de informații au anunțat că Vladimir Putin a ordonat atacurile informatice care au vizat alegerile prezidențiale din Statele Unite. Scopul acestora a fost sprijinirea candidatului republican Donald Trump și denigrarea rivalei democrate, Hillary Clinton.

Obiectivele Rusiei au fost diminuarea încrederii publicului în procesul electoral american, denigrarea fostului secretar de stat american, iar în cazul în care aceasta ar fi câștigat, subminarea președenției.

Estimăm că Putin și guvernul rus au dezvoltat o preferință clară pentru președintele ales Trump. Estimăm, de asemenea, că Putin și guvernul rus au dorit să-l ajute atunci când a fost posibil pe președintele ales Trump discreditând-o pe secretarul Clinton și punând-o în mod public într-un contrast defavorabil cu acesta”, spune raportul serviciilor.

Raportul arată că Moscova a dus o amplă campanie cibernetică pentru a-și îndeplini scopurile, campanie ordonată chiar de președintele Putin.

Agențiile de informații americane susțin că serviciul militar rus de spionaj, GRU, a folosit intermediari precum WikiLeaks, DCLeaks şi identitatea falsă Guccifer 2.0, pentru a publica e-mailurile obţinute de la Comitetul Naţional Democrat. Publicarea e-mail-urilor de către Wikileaks a dus la un amplu scandal în presă și a determinat demisia șefei DNC.

Julian Assange, fondatorul Wikileaks, a declarat recent că nu Rusia a fost sursa e-mailurile publicate pe site-ul său. El nu a exclus, însă, posibilitatea ca materialele să îi fi fost predate prin intermediari.

Atacurile informatice s-au concentrat pe denigrarea lui Clinton

Potrivit serviciilor americane de informații, activitatea Rusiei a vizat atât partidul Democrat, cât și pe cel Republican, însă s-a concentrat mai mult pe subminarea lui Hillary Clinton.

„Când Moscova a observat că secretarul Clinton va câştiga, probabil, alegerile, campania rusă de influenţare a început să se concentreze mai mult pe subminarea preşedinţiei ei viitoare”, scrie în raport.

“Concluzia noastră este că Putin şi Guvernul rus au vrut să îl crească, atunci când a fost posibil, şansele preşedintelui-ales Trump de a câştiga alegerile, prin discreditarea secretatului Clinton”, se adaugă în document.

Raportul precizează că acțiunile Rusiei ar fi putut fi motivate de animozitatea personală a lui Putin față de Clinton.

“Cel mai probabil, Putin a vrut să o discrediteze pe secretarul Clinton pentru că a acuzat-o public pe a încă din 2011 pentru incitarea protestelor în masă faţă de regimul său, la sfârşitul lui 2011 şi începutul lui 2012 şi pentru că este supărat pentru comentarii pe care le-a perceput, cu siguranţă, drept atacuri la adresa sa”, potrivit raportului.

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a reacționat după publicarea raportului printr-un comunicat de presă, însă nu a precizat clar dacă i s-a spus că agenţiile cred că Rusia se află în spatele atacurilor informatice.

“Rusia, China, ale ţări, alte grupuri şi oameni încearcă în mod constant să atace infrastructura informatică a instituţiilor noastre guvernamentale, afacerilor şi organizaţiilor”, inclusiv DNC, a afirmat preşedintele-ales.

Citește și: Fost director CIA: Putin va încerca să obțină de la Trump anularea sistemului antirachetă de la Deveselu

“Acest lucru nu a avut absolut nici un efect asupra rezultatului alegerilor, ţinând cont de faptul că nu a fost nicio acţiune vizând maşinile de vot”, a adăugat el.

Share
Scris de
Oprea Raluca

Acest site foloseste cookies.

Read More