La trei zile de la publicarea scrisorii pe care Rudolph Giuliani le-a trimis-o Președintelui României, Premierului, precum și liderilor Camerei Deputaților și Senatului, publicația Politico anunță faptul că politicianul american a primit bani de la o firmă de lobby din Statele Unite pentru a transmite acest mesaj, fără să anunțe ce sumă a primit.
Marți, Ambasada SUA în România a anunțat că se delimitează de mesajul lui Giuliani, precizând că „Guvernul Statelor Unite nu comentează opiniile sau concluziile unor persoane fizice, cetăţeni americani.”
Giuliani a declarat pentru Politico faptul că scrisoarea lui s-a bazat pe „un raport al fostului director FBI Louis Freeh”, patronul unei firme de consultanță numită Freeh Group International Solutions. „Ei îmi plătesc onorariul”, a declarat Giuliani.
Citește și: Publicația The Guardian: Departamentul de Stat al SUA se distanțează de scrisoarea lui Giuliani
Potrivit digi24.ro, compania nu a răspuns solicitărilor presei cu privire la suma pe care i-a oferit-o fostului primar al orașului New York, Rudolph Giuliani.
Despre fostul director FBI Louis Freeh, se știe faptul că acesta este avocatul omului de afaceri fugar Puiu Popoviciu. De asemenea, acesta s-a ocupat și de problemele cu legea ale lui Alexander Adamescu, fiul lui Dan Adamescu.
Citește și: Reacția Ambasadei SUA la scrisoarea lui Rudolph Giuliani către Președintele Iohannis
„Este foarte neobișnuit pentru un avocat american să îi scrie președintelui unei alte țări pentru a-i oferi sfaturi despre eforturile anticorupție ale țării sale. Dar să faci asta fără a identifica și clienții din partea cărora trimiți scrisoarea este șocant.
Singura concluzie pe care o pot trage este că cine l-a pus să facă asta și l-a plătit crede că Giuliani poate avea o influență, doar pentru că este avocatul președintelui Donald Trump”, a declarat un avocat consultat de Politico.
Rudolph Giuliani a anunțat în scrisoarea sa că se încearcă subminarea statutului de drept din cauza protocoalelor promovate de Maior și Kovesi.
„După căderea lui Nicolae Ceauşescu din 1989, România a făcut paşi hotărâţi spre aplicarea legilor, în concordanţă cu respectarea dreptului la un proces corect în regulile statului de drept.
Cu toate acestea, progresele au fost subminate grav de excesele Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a României, sub conducerea fostului procuror şef, Laura Codruţa Kovesi. Aceste excese au inclus: intimidarea judecătorilor, a avocaţilor apărării şi a martorilor; ascultarea neconstituţională a telefoanelor; mărturii silite şi procese judiciare incorecte.
În plus, faţă de excesele făcute de DNA în numele „aplicării legii”, am luat la cunoştinţă cu tristeţe în cursul ultimelor luni despre existenţa „protocoalelor secrete” pe care mai multe instituţii publice le-au semnat cu Serviciul Român de Informaţii („SRI”)”, se anunță în scrisoarea lui Rudolph Giuliani.
foto: hepta.ro.
Acest articol a fost actualizat la: 2018-08-29T17:39:48+03:00 17:39
Acest site foloseste cookies.
Read More