Externe

„Se pregătește un nou atac asupra copiilor nevinovați” – SUA anunță o ripostă fără precedent

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer, a afirma că SUA au identificat pregătiri ale regimului al-Assad în Siria, privind un nou atac cu arme chimice.

„SUA au identificat pregătiri potenţiale privind un alt atac chimic al regimului sirian al (preşedintelui Bashar) al-Assad, care ar putea provoca masacrarea civililor, inclusiv a copiilor nevinovaţi”, avertizează purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer, într-un comunicat.

Aceste activităţi „sunt similare pregătirilor regimului sirian înaintea atacului chimic din 4 aprilie”, susţine reprezentantul executivului american.

Acesta a mai anunțat că armata americană va riposta în cazul în care acest lucru se întâmplă și că Bashar al-Assad și armata acestuia „vor plăti un preț greu”.

Reamintim că în luna aprilie, un presupus atac chimic venit din partea regimului sirian, în Idlib, s-a soldat cu moartea a 88 de oameni, printre care 31 de copii.

SUA a lansat ulterior 59 de rachete de croazieră asupra unei baze aeriene din Siria, lucru care a dus la o escaladare a tensiunilor dintre americani și Rusia.

Citește și: Atac chimic în Siria, soldat cu zeci de morți. Printre ei se numără și copii

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More