Externe

Siria: Cel puțin 25 de morți după un atac aerian

Minim 25 de oameni au murit și alte câteva zeci au fost rănite, după un atac aerian care a vizat o clădire din Siria, folosită de gruparea islamistă Frontul al-Nusra.

Observatorul sirian pentru Drepturile Omului a precizat că nu este clar dacă atacul aerian a fost lansat de aviația rusă sau de coaliția internațională, condusă de SUA.

În urmă cu cinci zile, în Siria a fost instituit un armistițiu între forțele guvernamentale loiale lui Bashar al-Assad și opoziție, însă acest acord nu se aplică organizației teroriste Stat Islamic și nici grupării islamiste Jabhat Fateh al-Sham, anterior cunoscută drept Frontul al-Nusra, care reprezenta filiala siriană a rețelei Al-Qaida, relatează Mediafax.

Citește și: Bashar al-Assad: „Conflictul din Siria este între un război rece şi al treilea război mondial”

Abu Anas al-Shami, un purtător de cuvânt al grupării Jabhat al-Sham, a declarat că atacul aerian a fost efectuat de avioane ale coaliției internaționale și a vizat un centru de comandă al grupării islamiste în provincia Idilib din nordul Siriei.

În luna iulie, Frontul al-Nusra și-a schimbat numele în Jabhat al-Sham și a renunțat în mod formal la legăturile cu al-Qaida.

Acest articol a fost actualizat la: 2017-01-04T08:29:21+02:00 8:29

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More