Externe

Stare de alertă în Marea Britanie! Regatul Unit, sub amenințarea „Bestiei din Est”

Este stare de alertă în Marea Britanie, insula fiind lovită de furtuna Emma și de frontul atmosferic de proveniență siberiană, supranumit „Bestia din Est”.

Cele două fenomene combinate au adus vânturi care ating peste 90 de kilometri la oră, viscol puternic și temperaturi foarte scăzute.

În aceste condiții, autoritățile au lansat un apel către populație să ajungă cât mai repede acasă, traficul feroviar urmând să fie paralizat.

Situația pe drumuri nu este una foarte bună, iar serviciul de ambulanță a făcut la apel la cei care au mașini de teren să le asigure asistență pe drumurile înzăpezite salvărilor.

Armata a fost trimisă pe drumurile înzăpezite pentru a scoate mașinile care au rămas înțepenite în zăpezi.

Peste 4.000 de gospodării din Țara Galilor și Anglia de sud-vest au rămas fără energie electrică vineri, alături de alte 5.000 de gospodării din Derbyshire.

Mai mult decât atât, au fost emise și mai multe alerte de inundații, dintre care una se referă la Tamisa, râul care străbate Londra.

Valul de frig polar a ucis 55 de oameni în Europa, iar Marea Britanie se confruntă cu cea mai rea iarnă din ultimele trei decenii.

Frontul siberian, supranumit  „Bestia din est” în Marea Britanie şi „Ursul siberian” de olandezi, a acoperit cu zăpadă regiuni importante ale Europei şi a creat haos în reţelele de transport.

Citește și: Un nou fenomen meteo extrem lovește România! Care sunt cele mai afectate zone și de ce este periculos

Citește și: ANM a publicat prognoza pe trei luni. Cum va fi vremea de Paște și 1 Mai

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More