Țările europene își deschid litoralul pentru turiști. Una dintre aceste destinații turistice este reprezentată de Croația, țara scăldată de apele Mării Adriatice. Totuși sezonul estival va fi diferit față de cum era înainte de pandemia de coronavirus, conform directorului Institutului de Sănătate Publică de la Zagreb, citat de Agerpres.
„Cu siguranţă vom merge pe litoral. Abia aştept să merg la mare, dar nu va exista înghesuială pe plaje”, a declarat Krunoslav Capak pentru postul public de televiziune HRT.
Acesta a mai adăugat:
„Poliţia locală, operatorii plajelor, autorităţile municipale şi hotelurile vor trebui să se asigure că şezlongurile şi prosoapele nu vor fi unele peste altele, pentru că virusul e încă printre noi.”
Croația este una dintre țările puternic influențate de încasările din turism și promovează ideea unui protocol de sănătate la nivel european care să faciliteze călătoriile.
Deși în țara noastră, litoralul nu se deschide prea curând, există și țări mai bine pregătite decât noi. Lucrurile se schimbă mult în fiecare zi și asta se simte până și la greci. Dacă președintele nostru schimba starea de urgență cu cea de alertă, premierul elen Kyriakos Mitsotakis a declarat ferm că “Luna mai nu este luna martie” și “We Stay Home” devine “We stay safe” .
Mai mult, acesta a precizat că turismul în Grecia va reveni la normal, în trepte, începând cu 4 mai. Astfel se vor deschide majoritatea magazinelor și cetățenii nu vor mai da SMS când ies din locuințe pentru deplasări în județul de reședință.
Plajele rămân închise, dar oamenii vor putea face sport. Acestea vor putea fi deschide cât de curând dacă pandemia evoluează pozitiv, adică se reduc cazurile. Bisericile se deschid de asemenea, elevii în anii terminali vor începe să meargă la școală, iar peste o săptămână grădinile zoologice și botanice, siturile arheologice și casele de pariuri se vor deschide.
De la 1 iunie se deschid hotelurile, mall-urile, restaurantele, cafenelele, barurile care vor respecta condiții clare: 4 persoane la o masă, toți ospătarii vor purta mănuși și mască, 2 metri distanță între mese.
Autoritățile bulgare au o dată clară la care se va începe sezonul estival: 1 iulie. Ministrul turismului bulgar, Nikolina Anghelkova a declarat:
„Criza din domeniul turismului are un caracter fără precedent. Este important să unim eforturile guvernului, autorităţilor locale şi reprezentanţilor businessului pentru a ieşi din această criză.
Bulgaria are posibilităţi turistice bogate, de aceea sper că în final această criză ne va face pe toţi mai puternici. Din 15 iunie, şi posibil chiar mai devreme, vor începe pregătirile, iar de pe 1 iulie intenţionăm să deschidem sezonul turistic estival.”
Așadar, cele trei țări se pregătesc încet și sigur pentru o restartare a turismului ținând cont de regulile de protecție impuse de autorități.
Acest site foloseste cookies.
Read More