Incendiile de vegetatie care afecteaza insula Thassos din Grecia au avariat mai multe locuinte, au anuntat autoritatile citate de Kathimerini.
Peste 300 de pompieri si voluntari, precum si numerosi militari, incearca sa controleze si sa stinga incendiul. Eforturile lor sunt ingreunate, insa, pe de o parte de faptul ca exista patru focare, iar pe de alta de vegetatia uscata si de vant, relateaza news.ro.
Flacarile au cuprins o padure de pini din nordul insulei, potrivit primarului din Thassos, Costas Hadziemmanouil. Mai multe locuinte din satele Kazaviti si Prino au fost avariate de flacari, insa nu s-au inregistrat victime in randul populatiei civile, care fusese evacuata deja.
Citeste si: Stare de urgenta in Grecia. Inundatii si incendii de vegetatie
Cu toate acestea, un pompier a fost ranit. Autoritatile nu au oferit detalii despre starea acestuia.
Potrivit MAE, pe insula Thassos a fost instituita stare de urgenta in urma incendiilor. De asemenea, oficialii au decis evacuarea localitatilor Aliki, Prinos Kazaviti, Rachoni, Agios Panteleimonas si manastirilor Arhanghelul Mihail si Sfantul Pantelimon.
Focul a izbucnit sambata, in zona a patru localitati diferite – Rachoni, Limenaria, Prinos, Aliki – ca urmare a unor trasnete, si apoi s-a extins in zonele sudice ale insulei, din cauza vantului care bate cu intensitate, in directia nord-sud.
Presedintele Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea, a declarat, sambata, pentru News.ro ca pe insula Thassos se aflau in vacanta cateva sute de turisti romani, poate chiar o mie.
Acest site foloseste cookies.
Read More