Externe

UPDATE: Ducesa Kate Middleton a născut! Al treilea copil al cuplului regal britanic este băiețel

Bucurie mare în Marea Britanie. Ducesa Kate Middleton a dat naștere celui de-al treilea copil al său și al prințului William.

Conform unui comunicat al Casei Regale britanice, Kate Middleton a născut un băiețel perfect sănătos.

Pe contul de Twitter al Palatului Kensignton se precizează că băiatul are în jur de 3.8 kilograme și că la naștere a asistat prințul William.

Atât Kate, cât și nou-născutul, sunt în stare bună.

Kate, soţia prinţului William, a fost internată luni la maternitate pentru a da naştere celui de al treilea copil al cuplului, a anunţat palatul Kensington într-o postare pe Twitter, relatează Press Association.

Ducesa de Cambridge, cum este cunoscută oficial Kate, a fost transportată în primele faze ale travaliului în secţia privată Lindo a St Mary’s Hospital din vestul Londrei, unde s-au născut şi ceilalţi copii ai ei, George şi Charlotte.

„Ducesa a plecat cu maşina de la Palatul Kensington în secţia privată Lindo a St. Mary’s Hospital împreună cu ducele de Cambridge”, a informat biroul de presă al prinţului William într-un comunicat.

Noul prinţ sau prinţesă va fi cel de al cincilea în linia succesorală la tronul Marii Britanii, fiind cel de al şaselea strănepot al reginei Elisabeta a II-a şi al ducelui de Edinburgh.

Ducesa de Cambridge este tratată de obstetricianul Guy Thorpe-Beeston şi de ginecologul Alan Farthing, care au făcut parte din echipa care i-au adus pe lume şi pe George şi Charlotte.

La naştere vor participa şi moaşe cu mare experienţă, în timp ce alţi experţi se vor afla în apropiere în cazul unei urgenţe.

La precedenta sarcină, Kate a avut o echipă formată din 23 de medici la naştere sau în stand-by, din cadrul Imperial College Healthcare NHS Trust, care conduce St Mary’s Hospital.

În condiţiile în care copilul urmează să se nască, în faţa spitalului vor fi amenajate spaţii pentru presă, întrucât numeroşi jurnalişti, fotografi şi echipe de filmare vor aştepta confirmarea venirii pe lume a noului vlăstar regal.

Cei care urmăresc evenimentele din vieţile membrilor familiei regale se aşteaptă la o naştere rapidă. Ducesa l-a născut pe George la zece ore şi jumătate după ce a fost internată în spital, dar Charlotte a fost născută la doar două ore şi 34 de minute după ce Kate a fost internată în secţia privată Lindo.

Naşterea va fi anunţată presei printr-un e-mail iar Kensington Palace va celebra fericitul eveniment printr-o postare pe feed-ul său de Twitter, @KensingtonRoyal.

De asemenea, va fi respectat obiceiul de a instala o proclamaţie pe hârtie înrămată pe un stand ornat cu aur aflat în interiorul Palatului Buckingham.

Ca şi în cazul primilor doi copii ai ei, Kate speră la o naştere naturală şi nu ştie dacă va avea băiat sau fată.

Casele de pariuri vor vedea ce sume vor avea de plată celor care au pariat pe numele, data naşterii, culoarea părului şi greutatea copilului la naştere.

Printre numele prezise se află Alice, Alexandra, Elizabeth, Mary şi Victoria dacă va fi fată, şi Arthur, Albert, Frederick, James şi Philip, dacă va fi băiat.

Este posibil ca George şi Charlotte să vină să-şi viziteze mama şi viitorul/viitoarea lor frate sau soră la spital, la fel cum prinţul George a venit să-şi vadă surioara mai mică în urmă cu trei ani. Depinde însă cât de repede va dori să se externeze ducesa de Cambridge.

Palatul Kensington a anunţat pe 4 septembrie anul trecut faptul că ducesa de Cambridge este însărcinată. Kate a suferit din nou de sindromul hyperemesis gravidarum sau al sarcinii toxice.

Kate a intrat în concediu de maternitate la 22 martie, dar ducesa a participat în duminica de Paşti la serviciul religios de la castelul Windsor împreună cu familia regală.

Ea a glumit că prinţul William nu s-a obişnuit încă cu gândul că va avea un al treilea copil.

Deşi regina are patru copii, ducele este primul viitor rege care va avea un al treilea copil în peste 120 de ani.

În 1897, lui George al V-lea, pe atunci Duce de York, i s-a născut o fiică, Mary, sora mai mică a lui a Edward al VIII-lea şi a lui George al VI-lea.

Spre deosebire de William, George al V-lea nu s-a aşteptat niciodată să fie rege şi a acces la tron când fratele său mai mare, ducele de Clarence şi Avondale , a murit de gripă în 1892.

Dacă noul copil va fi băiat, William şi Kate vor călca pe urmele reginei Elisabeta a II-a şi a ducelui de Edinburgh, care au avut mai întâi un fiu, apoi o fiică şi din nou un fiu. Regina şi prinţul consort au mai avut apoi şi un al patrulea copil, prinţul Edward.

Ordinea succesiunii la tronul britanic după ce Kate Middleton naște

Al treilea copil al prinţului William şi al soţiei sale Kate, a cărui naştere este iminentă, va fi al cincilea în ordinea succesiunii la tronul britanic, după sora sa mai mare Charlotte, în vârstă de aproape trei ani, relatează AFP luni.

Toţi moştenitorii aflaţi în ordinea succesiunii după viitorul copil din familia regală britanică vor fi ”retrogradaţi” cu o treaptă în această ierarhie care îi cuprinde pe toţi cei patru copii ai reginei Elisabeta a II-a şi descendenţii lor.

1. Prinţul Charles, prinţ de Wales. Născut în 1948, fiul cel mare al reginei Elisabeta a II-a.

2. Prinţul William, duce de Cambridge. Născut în 1982, fiul cel mare al prinţului Charles.

3. Prinţul George de Cambridge. Născut în 2013, fiul cel mare al prinţului William.

4. Prinţesa Charlotte de Cambridge. Născută în 2015, fiica cea mică a prinţului William.

5. Prinţul Harry de Wales. Născut în 1984, fiul cel mic al prinţului Charles.

6. Prinţul Andrew, duce de York. Născut în 1960, al doilea fiu al reginei Elisabeta a II-a.

7. Prinţesa Beatrice de York. Născută în 1988, fiica cea mare a prinţului Andrew.

8. Prinţesa Eugenie de York. Născută în 1990, fiica cea mică a prinţului Andrew.

9. Prinţul Edward, conte de Wessex. Născut în 1964, al treilea fiu al reginei Elisabeta a II-a.

10. James, viconte de Severn. Născut în 2007, fiu al prinţului Edward.

11. Lady Louise Windsor. Născută în 2003, fiică a prinţului Edward.

12. Prinţesa Anne. Născută în 1950, fiică a reginei Elisabeta a II-a.

13. Peter Phillips. Născut în 1977, fiu al prinţesei Anne.

14. Savannah Phillips. Născută în 2010, fiica cea mare a lui Peter Phillips.

15. Elizabeth Phillips. Născută în 2012, fiica cea mică a lui Peter Phillips.

16. Zara Tindall. Născută în 1981. Fiică a prinţesei Anne.

17. Mia Tindall. Născută în 2014, fiică a Zarei Tindall.

Descendenţii reginei Elisabeta a II-a sunt urmaţi de cei ai surorii sale decedate Margaret.

Site-ul oficial al monarhiei britanice nu prezintă decât lista primelor 15 persoane în linia succesiunii. Însă, în teorie, aceasta este mult mai lungă. Unii spun că există 2.000 de posibili moştenitori, iar alţii merg până la 5.700.

O schimbare a legii succesiunii a intrat în vigoare în 2015, punând capăt dreptului primogeniturii masculine: copii de sex masculin născuţi după 28 octombrie 2011 nu vor mai putea pretinde tronul în faţa surorilor mai mari. Potrivit acestei legi, copilul cel mai în vârstă al suveranului este acela care moşteneşte tronul, indiferent de sexul său.

În plus, persoanele căsătorite cu catolici nu vor mai putea fi excluse de la succesiune

Acest articol a fost actualizat la: 2018-04-23T15:11:03+03:00 15:11

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More