Tragedia aviatică din Columbia ar fi fost cauzată de lipsa de combustibil. Potrivit înregistrărilor audio, pilotul ar fi cerut de mai multe ori permisiunea de a ateriza, anunță presa din Columbia, potrivit AP.
În cursul discuției cu turnul de control, pilotul aeronavei a solicitat de mai multe ori permisiunea de a ateriza din cauza „problemelor cu combustibilul”. Pilotul zborului echipei de fotbal Chapecoense nu a indicat că ar fi fost vorba de o situație de urgență. Un controlor de trafic aerian i-a explicat că un alt avion avea prioritate să aterizeze. Acesta anunțase deja probleme tehnice, așa că pilotului aeronavei British Aerospace 146 i s-a cerut să aștepte șapte minute.
Înregistrările audio arată cum pilotul a devenit tot mai disperat. El semnala „avarii electrice totale, în lipsa combustibilului”, cu puțin timp înainte de prăbușire. Înainte ca înregistrarea să ia sfârșit, pilotul aeronavei spune că se află la o atitudine de 2,743m.
Acela a fost momentul în care controlorul de trafic aerian a sesizat gravitatea situației. Acesta a cerut celeilalte aeronave să abandoneze manevrele de aterizare pentru a face loc zborului din Brazilia, însă a fost prea târziu.
Conform anchetatorilor, înregistrările auto și lipsa unei explozii la impactul cu solul indică lipsa de combustibil ca fiind motivul prăbușirii avionului, scrie Mediafax.
Avionul care s-a prăbușit marți dimineață în munții din apropierea orașului columbian Medellin avea la bord echipa de fotbal Chapecoense SC. Aceștia urmau să joace contra formației locale Atletico Nacional în finala Cupei Sudamericana. Șaptezeci și una de persoane au murit iar șase au supraviețuit.
Citește și: Un avion militar rus s-a prăbuşit în Marea Mediterană
În brazilia au fost declarate trei zile de doliu național, în onoarea celor dispăruți. Federația braziliană de fotbal a eliberat de urgență o derogare pentru a ajuta clubul Chapecoense SC. Acesta va fi scutit de la retrogradare timp de trei sezoane. Toate cluburile din „Țara Cafelei” s-au oferit să împrumute jucători către Chapecoense.
Acest site foloseste cookies.
Read More