Frigiderele cu care va fi transportat vaccinul anti-coronavirus sunt imense. Imagini cu acestea au apărut în presa din toată lumea. Vaccinul împotriva coronavirusului va fi transportat în toată lumea în containere frigorifice, la temperaturi de minus 70 de grade Celsius.
Una dintre cele mai ample operațiuni logistice din istorie se va desfășura cu ajutorul unor containere frigorifice. Vaccinul împotriva Sars Cov 2 va fi transportat cu mijloace deosebite la temperaturi de minus 70 de grade. Vor fi folosite inclusiv containere utilizate în mod obișnuit pentru transportul peștelui ton proaspăt în Japonia.
Tonul trebuie depozitat la minus 60 grade Celsius pentru a-și menține calitatea și nuanța de roșu intens când ajunge la supermarketuri și restaurante.
Compania Thermo King, care a revoluționat transportul alimentelor înainte de cel de-al doilea război mondial, lucrează cu companii farmaceutice, guverne și firme de logistică pentru a se asigura că vaccinurile sunt păstrate la rece.
Vaccinul împotriva coronavirusului dezvoltat de Pfizer și BioNTech trebuie transportat la minus 70 grade Celsius.
compania a făcut câteva modificări la containerele frigorifice, adăugând o izolație suplimentară și reglând sistemul de refrigerare, astfel încât temperaturile să poată fi și mai reci.
Fiecare container de 20 de metri lungime poate transporta 300.000 de doze de vaccin Pfizer – primul care a fost aprobat pentru utilizare de către țările occidentale după teste riguroase – pe uscat sau pe mare. Unele au fost deja vândute și încep să fie livrare.
În România, primele doze de vaccin sunt așteptate în a doua jumătate a lunii decembrie, în cel mai fericit caz, a declarat coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, medicul militar Valeriu Gheorghiță.
„În cel mai fericit caz, ne aşteptăm ca în a doua jumătate a lunii decembrie, spre sfârşitul lunii decembrie, să avem disponibile primele doze de vaccinuri de la cel puţin o companie producătoare. În scenariul pesimist, probabil că vorbim de luna ianuarie-februarie. Ar fi cel puţin 2,4 milioane de doze de la Astra Zeneca şi probabil tot atâtea doze de la Pfizer”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, citat de news.ro.
Acesta a precizat că din aceste doze probabil vor fi vaccinaţi angajaţii din sănătate şi asistenţă socială şi apoi va începe vaccinarea celei de-a doua categorii, formată din persoanele în stare de vulnerabilitate din punct de vedere medical: vârstnici, bolnavi cronici.
Acest site foloseste cookies.
Read More