Connect with us
16 imigranţi "ilegali" dintr-un camion care ar fi venit din România, reținuți de Poliția Britanică

Externe

16 imigranţi „ilegali” dintr-un camion care ar fi venit din România, reținuți de Poliția Britanică

Şaisprezece presupuşi imigranţi „ilegali”, între care cel puţin un copil, au fost reţinuţi joi după-amiaza la Dunstable, în Bedfordshire, în estul Angliei, de la bordul unui camion care ar fi venit din România şi al cărui şofer era român, relatează BBC News.

Poliţia din trei comitate a urmărit camionul înainte să-l oprească pe autostrada M1.

Camionul ar fi venit din România şi se îndrepta către nordul Essexului.

Serviciul de ambulanţă din regiunea East of England a anunţat că a evaluat persoanele de la bord şi că acestea se aflau într-o stare stabilă.

Poliţia din Bedfordshire a anunţat că unele dintre aceste persoane prezentau diificultăţi în a respira şi au fost conduse la un spital, ca măsură de precauţie, înainte să fie reţinute.

„Şoferul este român, aşadar este posibil ca cei de la bord să vină din România”, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliţiei.

Un elicopter aparţinând poliţiei a survolat zona în căutarea altor eventuali imigranţi „ilegali”.

În total 630.000 de persoane au migrat în Marea Britanie din decembrie 2014 şi până în decembrie 2015, o creştere mică faţă de anul precedent, potrivit unor date publicate în mai de Biroul Naţional britanic de Statistică, citate de The Telegraph..

Imigraţia netă din UE este estimată la 184.000 de persoane în acest interval, mai mare faţă de cei 174.000 de cetăţeni europeni care au migrat în anul anterior, din cauza unei creşteri a numărului imigranţilor români şi bulgari, potrivit aceleiaşi surse.

Numărul migranţilor din ţări din afara UE a rămas stabil, la 188.000 de persoane, în aceeaşi perioadă.

Aproximativ 308.000 din totalul imigranţilor au venit în Marea Britanie pentru a munci, cu 30.000 mai mulţi decât în anul precedent. Doar 178.000 dintre aceste persoane au avut un loc de muncă, potrivit sursei citate.

Cazul urmează să fie predat Agenţiei pentru controlul frontierelor (UKBA).

Incidentul a provocat ambuteiaje pe autostradă, potrivit ziarului.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top