Connect with us
Primul președinte al Slovaciei independente, Michal Kovac, a murit la vârsta de 86 de ani din cauza unei insuficiențe cardiace.

Externe

A murit Michal Kovac, primul președinte al Slovaciei

Michal Kovac, primul președinte al Slovaciei independente, a murit la vârsta de 86 de ani. Acesta a condus țara din anul 1993, de la destrămarea Cehoslovaciei, până în 1998.

Kovac a fost un critic al primului premier slovac Vladimir Meciar, ale cărui tendințe autoriatriste au izolat țara pe scena internațioanlă

Michal Kovac, primul preşedinte al Slovaciei independente, un critic al autoritarismului premierului Vladimir Meciar, a decedat în urma unei insuficienţe cardiace, la vârsta de 86 de ani, relatează AFP.

Un fost bancher, ales preşedinte de Parlament, el a condus ţara din 1993, când cele două părţi ale fostei Cehoslovacii s-au despărţit paşnic, şi până în 1998.

El a fost un critic dur al primului şef al Guvernului slovac, Vladimir Meciar, ale cărui tendinţe autoritariste au izolat ţara pe scena internaţională. Conflictul dintre cei doi a atins punctul culminatn în momentul în care fiul lui Kovac ar fi fost răpit din ordinul lui Meciar, în 1995, în Austria. Tânărul a fost încătușat, legat la ochi, obligat să bea o sticlă de whisky, supus unor șocuri electrice și abandonat într-un automobil.

„Michal Kovac a fost preşedinte într-o perioadă dificilă (…), când avea loc o înfruntare nemiloasă şi brutală a cărei miză era viitorul Republicii slovace pe harta Europei şi a lumii .Este regrtabil că nu a putut să trăiască suficient de mult pentru a vedea justiţia judecând răpirea fiului său”, a scris pe Facebook actualul președinte al Slovaciei, Andrej Kiska.

Michal Kovac suferea de Parkinson și fusese spitalizat în mai multe rânduri.

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top