Connect with us
Irak: Autoritățile au demarat operațiunile pentru recucerirea orașului Mosul, de la ISIS

Externe

Irak: Autoritățile au demarat operațiunile pentru recucerirea orașului Mosul, de la ISIS

O operaţiune militară în vederea recuceririi oraşului irakian Mosul de la gruparea jihadistă Statul Islamic a început, a anunţat în noaptea de duminică spre luni premierul irakian Haider al-Abadi, relatează BBC News.

Orașul se află sub controlul ISIS încă din anul 2014, iar o operațiune de recucerire era planificată de mai multe luni. ONU a avertizat că impactul umanitar al acestei bătălii poate fi „enorm” şi că poate afecta până la 1,2 milioane de persoane care trăiesc în oraş şi în zona acestuia, scrie news.ro.

Asaltul, dat de peshmerga (luptători kurzi) şi forţe guvernamentale irakiene, este suţinut de coaliţia antijihadistă condusă de Statele Unite.

Mosulul este ultimul bastion major al grupării jihadiste în Irak. Pierderea acestui oraş, apreciază unii oficiali, ar marca înfrângerea definitivă a Statului Islamic în Irak.

Citește și: 55 de morţi în Irak, în urma atacurilor ISIS de azi

„A venit vremea victoriei, iar operaţiunile în vederea eliberării Mosulului au început”, a declarat al-Abadi într-un discurs difuzat pe postul naţional de televiziune.

„Astăzi (luni), declar deschise aceste operaţiuni victorioase pentru a ne elibera de violenţele şi terorismul Daesh”, a declarat şeful Guvernului irakian, folosind acronimul arab al Statului Islamic.

La Mosul a declarat liderul grupării extremiste Abu Bakr al-Baghdadi „califatul” – un stat guvernat în conformitate cu legea islamică – în teritoriul asupra căruia deţinea gruparea controlul în Siria şi Irak.

Însă nu există date despre câte persoanelor se află în oraş. Peste două milioane de oameni trăiau la Mosul când a fost cucerită localitatea de Statul Islamic, în iunie 2014.

Mii de manifeste au fost lansate în oraş, în care populaţia era avertizată că operaţiunea este iminentă

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top