Externe
Un elicopter s-a prăbușit în mare. Toate persoanele de la bord au murit
Un elicopter s-a prăbuşit, duminică, în Marea Caspică. Toate persoanele aflate la bord și-au pierdut viața.
Aparatul de zbor aparţinea unei societăţi iraniene de foraj petrolier şi tocmai decolase de pe o platformă. Acesta avea la bord un bărbat ce trebuia transportat de urgenţă la spital şi patru membri ai echipajului.
La scurt timp după ce s-a ridicat în aer, elicopterul s-a prăbuşit în Marea Caspică şi toate cele cinci persoane aflate la bord au murit.
Platforma petrolieră Amir Kabir, în apropierea căreia a avut loc accidentul, se află la 250 km distanţă de ţărmul iranian al Mării Caspice. Ea extrage petrol de la o adâncime de 1.000 de metri, potrivit agenţiei de presă Irna.
Un elicopter s-a prăbușit în mare. Toate persoanele de la bord au murit
Porivit primelor informații, o defecțiune tehnică a fost cauza prăbușiri. Autoritățile nu au reușit să recupereze cutia neagră. Acesta este cel de-al doilea elicopter care se prăbușește anul acesta în Marea Caspică.
Un elicopter s-a prăbușit în Republica Moldova în luna iunie, în timp ce se ducea să preia un pacient
În luna iunie, un elicopter de la SMURD s-a prăbușit în Republica Moldova. În elicopter se aflau pilotul, copilotul, un medic și un paramedic SMURD.
Citește și: Cum reacționează o bunică atunci când află că Fidel Castro a murit. Gestul ei a devenit viral
Elicopterul SMURD dispăruse inițial de pe radar, iar ulterior s-a descoperit că acesta s-a prăbușit. Aparatul de zbor al SMURD s-a prăbușit în satul Haragis, într-o zonă împădurită, în timp ce se îndrepta spre Cahul pentru a prelua un pacient.