Familia Alexandrei Măceșanu va avea o echipă independentă de investigatori. Unchiul fetei, Alxandru Cumpănașu a declarat că strânge o echipă privată care să investigheze cazul de la Caracal.
,,Eu cred că anchetatorii au foarte multe lucruri de făcut în acest moment, vrem să îi ajutăm, atât pentru liniștea noastră, a familiei, dar și pentru mine. Partea de comunicare e una, dar e o parte de investigare pe care trebuie să o fac cu 2-3 colegi care mă ajută din bunăvoință. În perioada următoare, deja am început acest lucru. Lucrez la realizarea unei echipe independente de investigatori, oameni care au lucrat în parchet, poliție, în serviciile de informații. S-au oferit, voi face o echipă, zic eu, bună.
Vor respecta întru-totul legea, vor acționa în cadru legal și orice informații vor afla le vor aduce de îndată în atenția procurorului și nu a opiniei publice Încercăm să venim în ajutorul lor. Dacă dânșii consideră că nu au efective suficiente sau lucrurile durează, eu cred că prin mijloace legale, cred că dânșii (echipa independentă de investigare – n.r.) vor putea afla mult mai multe decât vom putea noi în acest moment, mergând la fața locului, mergând pe firul evenimentelor. De săptămâna aceasta vom avea această echipă, nu le voi da numele, dar voiam să se știe public acest lucru”, a declarat Alexandru Cumpănașu la ieșirea din sediul Parchetului General.
Unchiul Alexandrei a fost prezent la Parchetul General astăzi pentru a depunde documente noi care să susțină plângerile făcute anterior.
Citește și: Doliu în fotbalul românesc. A murit Florin Halagian
Se pare că familia Alexandrei Măceșanu își dorește să facă o investigație pe cont propiu pentru a afla răspunsul la întrebările care îi macină de atâtea zile. Echipa va acționa complet legal. Alexandru Cumpănașu și-a dorit să facă neaparat această precizare în spațiul public.
Citește și: Anunțul anchetaorilor despre probele ADN găsite în casa lui Dincă
Citește și: Scrisoarea tatălui Alexandrei zguduie opinia publică
Acest site foloseste cookies.
Read More