Știri

Fermierii români mai pot depune cererile unice de plată doar pe 15 mai

Fermierii  mai pot depune doar marţi, 15 mai, cererile unice de plată aferente anului 2018, pentru obţinerea subvenţiilor europene şi naţionale.

Încă de săptămâna trecută, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a atras atenţia potenţialilor beneficiari că termenul limită de depunere a cererilor unice de plată în cadrul campaniei 2018 este 15 mai inclusiv, conform Ordinului ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) nr. 15/17.01.2017 privind stabilirea modalităţii de coordonare a implementării schemelor de plăţi directe şi a Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii care se aplică în agricultură, la nivelul MADR şi al APIA.

De asemenea, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a făcut, duminică, un apel către toţi fermierii din ţară să depună, până cel târziu marţi seară, cereri pentru subvenţiile agricole pentru anul în curs.

El a precizat, în cadrul unei întâlniri cu fermierii din comuna botoşăneană Manoleasa, că termenul-limită pentru depunerea cererilor de subvenţii expiră marţi, la ora 24:00, iar, după această dată, orice solicitare va fi respinsă.

„Mai sunt două zile, luni şi marţi, zile în care trebuie să depunem cereri la APIA pentru a lua subvenţii la timp, pentru că pe data de 15 (mai – n. r.), la orele 24:00, înţelegând aici la miezul nopţii, toate APIA din ţară vor fi închise. Am spus-o să se înţeleagă bine! Şi uşile le sudez!”, a afirmat Daea.

El a adăugat că încadrarea în termenele de depunere a cererilor de subvenţii este o măsură menită să genereze plata cât mai rapidă a sumelor cuvenite către fermieri, dar şi un nivel ridicat de absorbţie a fondurilor europene.

„Prin acest mod de lucru exact, atent, riguros, dacă vreţi agasant pentru unii, am pus dispozitivul în mişcare, care înseamnă zi de zi şi săptămână de săptămână, nu duminici, nu sâmbete libere, non-stop aproape, pentru a lua aceste cereri, pentru a aduce banii de care aveţi nevoie dumneavoastră şi ţara laolaltă”, a explicat Petre Daea.

Până la data de 10 mai, la Centrele judeţene/locale APIA şi al Municipiului Bucureşti au fost depuse un număr de 775.749 de cereri, pentru o suprafaţă de 6.536.635,90 hectare.

Citește și : Ministrul Petre Daea, despre urmările înghețului. Câți bani vor primi fermierii:

„Fermierii depun o singură cerere unică de plată, chiar dacă deţin suprafeţe de teren în localităţi sau judeţe diferite. Reamintim că pentru suprafeţe mai mari de 50 de hectare de teren agricol cererile se depun la Centrele judeţene APIA, iar în cazul în care se care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol cererile se depun la Centrele locale.

Sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale”, preciza APIA

Share
Scris de
Apetrii Tora

Acest site foloseste cookies.

Read More