Știri

Fetița dispărută din Petroșani, găsită! Ce făcea aceasta

Vești bune în cazul fetiței din Petroșnai (Hunedoara) care a dispărut de acasă!

Fetiţa de 7 ani din municipiul Petroşani, care a fost dată dispărută în urmă cu o săptămână după ce a plecat din faţa blocului împreună cu un bărbat ca să primească alimente de pomană cu ocazia Zilei Morţilor, a fost găsită de poliţişti în cursul nopţii de miercuri spre joi într-un cămin dezafectat din oraşul Vulcan.

„În cursul nopţii, în urma activităţilor investigative şi de căutare, poliţiştii au găsit fetiţa de 7 ani, dispărută în data de 1 noiembrie, din Petroşani. Aceasta se afla în incinta unui cămin dezafectat din municipiul Vulcan, împreună cu bărbatul cu care a plecat din faţa blocului”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, Bogdan Niţu.

Din primele verificări, se pare că fetiţa nu a fost victimizată în vreun fel. Minora a fost transportată la spital pentru evaluarea stării de sănătate.

Totodată, a fost sesizată autoritatea de protecţie a copilului pentru efectuarea unei anchete sociale.

Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal ce a fost deschis pentru lipsire de libertate în mod ilegal, urmând ca măsurile legate să fie dispuse sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani.

La căutările fetiţei în localităţile din Valea Jiului au participat peste 50 de poliţişti, jandarmi şi politişti locali, sub coordonarea Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Hunedoara. De asemenea, poliţiştii au fost sprijiniţi în activităţile de căutare de către Biroul de Analiza Informaţiilor Hunedoara.

Fetiţa se afla în urmărire naţională din data de 5 noiembrie, după ce, pe 4 noiembrie, tatăl copilei, aflat în municipiul Timişoara, a reclamat dispariţia minorei la Poliţia Municipiului Petroşani. Bărbatul de 44 de ani, cu care fetiţa plecase din faţa blocului, era un cunoscut al familiei.

Citește și: O fetiţă de 13 ani din Oradea şi-a înjunghiat bunica. Care este motivul

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More