Fiica cea mare a lui Vadim Tudor va candida ca deputat pe listele PRM

26.09.2016
Fiica cea mare a lui Vadim Tudor va candida ca deputat pe listele PRM

Lidia Vadim Tudor, fiica cea mare a lui Corneliu Vadim Tudor, a anunţat că va candida la alegerile parlamentare pentru un post de deputat pe listele PRM, partid în care s-a înscris în urmă cu şase zile.

„Am decis să candidez pentru Camera Deputaţilor pentru că am convingerea, pe de o parte, că PRM are resursele necesare pentru a accede în Parlament şi, pe de alta parte, pentru a transmite un mesaj clar tinerilor că este timpul să se implice în politică, pentru că nimeni alţii nu vor reprezenta interesele lor mai bine ca ei”, a anunţat Lidia Vadim Tudor.

Pe 20 septembrie, fiica fondatorului PRM s-a înscris în acest partid, primind ca misiune gestionarea relaţiilor partidului cu presa. “Este o onoare şi o provocare pentru mine să vin în partidul fondat în urmă cu un sfert de secol de către tatăl meu şi am convingerea că prezenţa mea în marea echipă PRM va reprezenta renaşterea acestui partid. Îmi doresc foarte mult să contribui la promovarea PRM, să reprezint cu mândrie numele tatălui meu mai departe şi să aduc partidului acel suflu de care acum are nevoie”, spunea atunci Lidia Vadim Tudor.

Ea a precizat că, după moartea în urmă cu un an a tatălui său, a primit oferte de a se înscrie în partid, însă le-a refuzat din cauza tensiunilor interne din PRM. “Am decis, în urma unor propuneri venite din partea unei echipe pe care o consider la acest moment câştigătoare, să accept să duc acest partid acolo unde îi este locul, în Parlametul României şi, mai mult, în istoria acestui popor”, a explicat Lidia Vadim Tudor motivele pentru care a revenit asupra deciziei iniţiale.