Lucrătorii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei au confiscat ţigări de provenienţă ucraineană în valoare de peste 113.000 lei, iar în timpul uneia dintre acţiuni au fost nevoiţi să tragă cinci focuri de avertisment pentru prinderea unor suspecţi de contrabandă, potrivit unui comunicat al instituţiei, remis marţi AGERPRES.
Conform sursei menţionate, poliţiştii Sectorului Poliţiei de Frontieră Vicovu de Sus – judeţul Suceava au observat trei persoane care transportau, de la frontiera de stat spre localitatea Vicovu de Sus, mai multe colete voluminoase.
„Imediat, colegii noştri au acţionat pentru reţinerea celor în cauză, iar în momentul în care bărbaţii au observat echipajul poliţiei de frontieră au abandonat coletele şi au fugit către teritoriul ucrainean. Deoarece persoanele în cauză nu s-au supus somaţiilor legale prin voce, poliţiştii de frontieră au tras cinci focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale. Imediat, au fost anunţate şi autorităţile ucrainene despre caz în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră”, arată comunicatul.
Citește și: Constanţa: Poliţia de Frontieră a luat măsuri suplimentare pe perioada vacanţei de vară
La faţa locului au fost descoperite mai multe colete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 67.100 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, la final urmând a se lua măsurile legale ce se impun.
De asemenea, lucrătorii Sectorul Poliţiei de Frontieră Valea Vişeului au descoperit, pe timpul unor misiuni de supraveghere şi control la frontiera de stat, mai multe colete care conţineau 3.980 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană.
Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 46.500 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare se efectuează cercetări pentru identificarea tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale, reiese din comunicatul ITPF Sighetu Marmaţiei.
Acest site foloseste cookies.
Read More