Connect with us
A fost emis al treilea mandat de arestare pentru Sebastian Ghiță. Află despre ce este vorba și ce scrie în minuta ședinței de judecată.

Știri

A fost emis al treilea mandat de arestare pentru Sebastian Ghiță

După câteva ore în care Sebastian Ghiță a fost audiat prin videoconferință, judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au luat decizia de a aproba cererea DNA pentru a emite un alt mandat de arestare pe numele acestuia.

A fost emis al treilea mandat de arestare pentru Sebastian Ghiță

”În baza art. 226 alin.1 şi 2 Cod procedură penală admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti privind pe inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian. În baza art. 223 alin. 1 lit.a Cod procedură penală cu ref. la art. 202 alin. 1, 3 şi 4 lit.e Cod procedură penală, pentru infracţiunea de instigare la săvârşirea infracţiunii de folosire, cu rea-credinţă, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect, prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 272 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 Republicată, cu aplic. art. 5. C.pen. şi în baza art. 223 alin.1 lit.a şi alin. 2 Cod procedură penală cu ref. la art. 202 alin. 1, 3 şi 4 lit.e Cod procedură penală, pentru infracţiunea de instigare la săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 29 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea, finală a art. 38 alin. 1 C.pen dispune arestarea preventivă a inculpatului Ghiță Sebastian Aurelian, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data încarcerării. . În baza art. 230 Cod procedură penală, dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pentru inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 35 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei. Onorariul interpretului de limbă sârbă se plăteşte din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare”, apare în minuta ședinței de judecată, potrivit stiripesurse.ro

Este vorba despre al treilea mandat de arestare preventivă pe numele lui Sebastian Ghiță. Au mai fost emise alte două mandate de către ÎCCJ la puțin timp după ce a fugit din țară.

CITEȘTE ȘI: Sebastian Ghiță a fost vizitat de un lider politic controversat: „Va apărea cu dovezi”

CITEȘTE ȘI: Interviu cu Sebastian Ghiță – Despre cum a fost prins

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top